Home Actualitate Cum ne-am pricopsit cu toți izmenarii

Cum ne-am pricopsit cu toți izmenarii

by Oana Stănciulescu

În România postdecembristă, boieri adevărați sau aristocrați au fost pe degete. În politică, au fost trecători. Au câștigat ceilalți. Generațiile tinere nu i-au apucat. Dacă au fost norocoși, au aflat din familie. Sau din cărți. Dacă nu, n-au idee cum arată sau cum se poartă.
Ei au crescut cu demnitari cărora li s-a permis orice, care au furat, și-au pus copiii în funcții, i-au trimis la studii în străinătate, au devenit șefii noilor generații sau vor deveni în curând. Covorul roșu, girofarul și geamurile fumurii au fost constantele demnitarilor români. Și-au luat tot ce-au vrut. Nimeni nu s-a supărat. Li s-a permis. Lefuri grase, contracte, consilii de administrație, genți, insule, doctorate copiate. Ei, copiii lor, amantele și soțiile. Pentru popor, circ la Tv ca să mai uite de foame, de vacanțe la țară și de șomaj.
Poate acum este momentul să spunem că nu se mai poate. A murit totuși un tânăr pentru că un ministru refuză să stea ca tot omul la semafor. Gabriel Oprea. Nu este însă singurul. De 25 de ani, noi stăm la cozi la spitale, la fisc, la școli, iar ei ne iau fața. De ce? Atât merităm, atât ne respectăm? Nu e vina lor că au luat ce-au vrut. E vina noastră că i-am lăsat. Depinde de noi cât mai răbdăm!
Ps. Nu-mi plac ipocriții, așa că nu m-ar convinge nimeni dacă de mâine aș vedea un ministru în metrou. Londonezii au totuși norocul unui primar sincer, autentic. Boris Johnson a fost suprins cu rucsacul în spate în timp ce aștepta metroul la fel ca orice cetățean de rând care se duce sau pleacă de la birou.

primar_londra

Primul ministru Mark Rutte este un politician apreciat în Olanda. Este profesor de istorie – chiar mai predă cursuri o dată pe săptămână -, și are o prezenţă publică impecabilă. Este fotografiat deseori pe bicicletă în drum spre guvern. Ca și pe ministrul olandez de externe.

Dutch Prime Minister Mark Rutte (R) and Stef Blok from the People's Party for Freedom and Democracy (VVD) arrive on their bicycles at Catshuis, the official residence of the Prime Minister, in the Hague, on March 29, 2012. AFP PHOTO/ ANP EVERT-JAN DANIELS netherlands out (Photo credit should read Evert-Jan Daniels/AFP/Getty Images)

Noi suntem săraci și fuduli. Demnitarii noștri sunt răsfățați de o populație la limita subzistenței. Cine este de vină?

sursa- www.oanastanciulescu.ro

You may also like

1 comment

Viktor 24 octombrie 2015 - 21:34

aveti ADN turcesc, ati fost otomanizati si sovietizati…
romanii cu ADN traiesc in Occident in Exil, frustrati de cata galagie trebuie facuta ca sa-si recapete averile etc
de ce nu votati casa regala, romanizata de Iliescu…?
hai, curaj, popor dr tampiti! :)))

Reply

Dă-i un răspuns lui Viktor Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.