Nefiind dintre suporterii necondiţionati ai preşedintelu în funcţie dar nici dintre cei ce, în baza ordinului de zi pe unitate, îl critică inclusiv pentru creşterea preţului la muşetel sau spanac, putem să comentăm cu senină detaşare unele aspecte mai putin văzute sau ştiute ale unui vast angrenaj, denumit politica externă a României.

„(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege. (2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. (3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.”

Tocmai am citat din Constituţie care sunt atribuţiile de politică externă ale şefului statului român. Un clar/obscur am putea spune; cât de extinse sunt în realitate puterile acestuia depinde exclusiv de cel ce deţine mandatul de Preşedinte.

Criticii lui Traian Băsescu bat multă monedă pe seama politicii externe. Unele acuze par a fi justificate, altele … Se vorbeşte de o „izolare”, de o ”desconsiderare”, chiar „minimalizare” a României. Dar nu Traian Băsescu este mandatat să execute politicile externe ale statului român. Cel însărcinat cu această misiune este Ministerul Afacerilor Externe, condus după ultimele alegeri de teologul Teodor Baconschi.

Nu dăm crezare zvonurilor, răuvoitoare desigur, care au pus această nominalizare pe seama „performanţelor” electorale de la ambasada României din Paris, cu ocazia trecutelor alegeri prezidenţiale. Alegerile s-au câştigat în România, chiar dacă şi la Chişinau. Consideraţiile celor ce informează pe decidenţii europeni şi nu numai în politica externă nu se elaborează pe bază de alură, pipă, apartament de protocol şi altele asemenea. Acestea se constituie din evenimente precum: grave acuzaţii de antisemitism aduse la 23 decembrie 2009 în comisiile parlamentare ce audiau proaspeţii ministeriabili; (bizarul episod „Lucian Rosenfeld”, ridică multe semne de întrebare); suspiciuni privind publicarea la începutul anilor `90 de texte în publicaţii legionare; emiterea de opinii absolut aiuritoare privindu-i pe conaţionalii ţigani; opoziţia, demnă de o cauză mai bună, faţă de intenţia lui Dalai Lama de a vizita România; declaraţii de genul „moldovenismul este un construct etnic şi geopolitic artificial”, corectă în substanţă dar care nu se face de către un demnitar, într-un cadru oficial; extrema superficialitate faţă de scandalul expulzărilor colective, şi subliniem colective, ale parizienilor români mai bruneţi; cum a lucrat domnul ministru pentru „concretizarea unui dialog de substanţă cu Federaţia Rusă” s-a văzut în zilele din urmă; lipsa dezolantă de imaginaţie în cazul Kosovo. Ne oprim aici. Trebuie să-i recunoaştem ministrului de externe o calitate: este fidel relaţiilor sale de prietenie. Cu toate riscurile, chiar cu cel de a se expune ridicolului sau de a distruge instituţii. Cum altminteri s-ar putea defini situaţia în care se găseşte astăzi Institutul diplomatic roman al cărui preşedinte, prin lege (HG 880/2005), este Teodor Baconschi? În dispreţul textelor de lege în vigoare în această ţară ministrul de externe l-a demis la 23 aprilie a.c. pe directorul în funcţie pentru a-şi satisface prietenul, Radu Carp. Dincolo de o sumă de decizii cu totul paralele cu legea, imaginea acestei instituţii extrem de importantă pentru perspectivele profesionale ale MAE, aşa cum a fost gândită de iniţiator la timpul potrivit, imaginea deci este dată de o simplă paralelă între doctorii în ştiinţe şi profesori universitari care coordonau corpul experţilor interni şi cele două tinere, promiţătoare dar nu se ştie în ce anume, cele mai apropiate colaboratoare ale noului director.

Cât despre acesta din urmă, faute de mieux, se împăunează în interviuri plătite unor publicaţii on line obscure cu meritele altora sau, mai rău, debitează inexactităţi ce pot aduce prejudicii chiar membrilor Consiliului diplomatic, forul consultativ de conducere al Institutului. Probabil despre aceste lucruri se va mai vorbi. Oricum, responsabilitatea ministrului Baconschi este directă. Chiar dacă acesta din urmă caută să-şi învăluie „competenţele” de care tocmai am amintit printr-o bizară iniţiativă politico-ong-istă: fundaţia creştin-democrată. Pusă în slujba intereselor politice democrat-liberale şi ale preşedintelui Băsescu, conform declaraţiilor iniţiatorului însuşi. Pare ciudat că teologul ortodox Teodor Baconschi nu l-a informat pe preşedintele Băsescu despre faptul că democraţia-creştină în politică a fost şi rămâne iniţiativa şi apanajul spaţiului catolic, eventual neoprotestant şi în nici un caz al ortodoxismului, extrem de puţin militant. Dar, ce să facem? De la Alcide De Gasperi sau K. Adenauer la Teodor Baconschi şi băieţii din jurul său distanţa este de la Acropole la dealurile Câmpulungului!

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.