Home Politica Crin Antonescu, cea mai redusă prezenţă la vot în Parlament. Dar şi în România

Crin Antonescu, cea mai redusă prezenţă la vot în Parlament. Dar şi în România

by Ioana Popescu

Institutul pentru Politici Publice a calculat câte prezenţe şi absenţe are un parlamentar.

Dacă te uiţi la cei cu prezenţă de 100%, poţi repede să tragi concluzia că nu este neapărat relevant acest criteriu. Când însă te uiţi de câte ori este prezent Crin Antonescu în România, în momente importante , atunci poţi să începi să aduni.

Aşadar, preşedintele PNL, Crin Antonescu, este parlamentarul care figurează cu cea mai redusă prezenţă la sesiunile de vot final, potrivit datelor centralizate de către, precizează Realitatea.net.

IPP a prezentat, joi, bilanţul activităţii parlamentare în sesiunea care tocmai s-a încheiat, una din concluziile studiului fiind aceea că prezenţa deputaţilor şi senatorilor în ultima sesiune s-a îmbunătăţit.

Astfel, la Cameră sunt patru deputaţi care au înregistrat o prezenţă de 100%: Iustin Cionca-Arghir, Cristian Petrescu, Cosmin Mihai Popescu şi Iulian Vladu, toţi de la PDL.

La polul opus, regăsim chiar un membru al Biroului Permanent, chestorul Nicolae Bănicioiu, cu o prezenţă de 16,54%, procentaj înscris şi în dreptul unul alt pesedist, Bogdan Niculescu-Duvăz. Însă cei mai chiulangii dintre deputaţi sunt Robert Negoiţă-10,08% şi Doru Frunzulică-3,10%.

La Senat, singurul care a bifat în integralitate şedinţele de vot final a fost pedelistul Gheorghe David.

„Pe ultimul loc, pentru că deja este o tradiţie şi trebuie să păstreze acest trofeu, Crin Antonescu, care a participat doar la trei voturi. Nici nu cred că trebuia să mai spun cine e, ar fi şi păcat să vină cineva pe această poziţie. Faptul că este în sală şi discută pe holuri asta nu înseamnă că îşi face una din principalele îndatoriri pe care le are”, a spus Adrian Moraru, director IPP.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.