Home Actualitate Cine poate scoate CET-ul din hazna?

Cine poate scoate CET-ul din hazna?

by Mirela Manu

Proverbul cu „frica”, cea care păzeşte via se aplică destul de exact şi în cazul platformei chimice vâlcene. După foarte mulţi ani, timp în care a fost ciuruit ca la carte de politicieni, în bună colaborare cu puterea locală, Oltchimul începe abia acum să „mişte” câteva degete, dând, parcă, semne că este posibil să se trezească în perioada următoare din comă. În cazul său, frica de răspundere a îndepărtat influenţa nocivă, iar politicienii au fost convinşi să-şi ia „labele” de pe cadavrul colosului economic doar atunci când s-au convins că, orice i s-ar fi făcut, de la şuturi în partea dorsală şi până la perfuzii, acesta nu mai mişca şi, deci, nici nu mai putea fi muls în continuare.

Secretul ultimelor rezultate pozitive ale combinatului nu stă, însă, în vreo minune cerească, sau în prea multa experienţă de care nişte avocaţi, deveniţi peste noapte specialişti în salvarea economiei ar dispune, în aşa fel încât au aplicat vreo măsură extraordinară de redresare. Singura explicaţie a rezultatelor vizibile, deocamdată, numai pe hârtie, şi nicidecum în buzunarele salariaţilor sau disponibilizaţilor este restructurarea profundă, şi mai ales axarea pe domeniile productive, în paralel cu reducerea contractelor păguboase. Este o reţetă pe care nu administratorii judiciari au inventat-o, şi pe care putea să o aplice, eventual şi portarul, sau vechea conducerea a combinatului, dacă ar fi putut face faţă presiunilor politice continue, care sunt, de fapt, cauza declinului iremediabil al economiei vâlcene. De la preşedinţi de ţară şi până la parlamentari sau mahări de judeţ, cu toţii ar trebui să
îşi ţină mâinile acasă şi buzunarele închise cu fermoar atunci când vine vorba despre societăţi strategice.

Scenariul Oltchim pare să se aplice, aproape la indigo, în cazul CET Govora, societate aflată acum în mijlocul unui scandal de proporţii. Diferenţa este, însă, că centrala electro-termică nu este a vreunui minister, ci, de această dată, toate oalele se vor sparge în capul administraţiei judeţene. Îmi pun întrebarea dacă, în acest caz, va răspunde cineva, vreodată, de dezastrul şi furtul ca în codru care s-a practicat în ultimii ani la CET Govora. Frica a păzit via şi de data aceasta, pentru că, fiind mai mult decât conştient de situaţia în care este centrala, Mihai Bălan a preferat să scape cu fuga, în speranţa că instituţiile statului îi vor aprecia retragerea şi nu îl vor întreba mai multe. Cine se bucură, însă, în aceste zile de demisia directorului general este posibil să plângă, în scurt timp, după ce haita galbenă cu irizaţii portocalii va prelua stâna fără câini de la CET. Da, CET Govora este
într-o situaţie grea, şi risc să afirm că nu va rezista, dacă nu începe cât mai curând posibil o restructurare de personal dură şi o curăţare financiară şi mai dură, cu eliminarea tuturor contractelor păguboase. Mai mult, nu este necesară o conducere – marionetă, după modelul celei de la Consiliul Judeţean, ci una familiarizată cu domeniul de activitate şi capabilă să renegocieze la sânge datoriile care ameninţă să dea peste cap echilibrul centralei. Mai trebuie şi specialişti în probleme de mediu, pentru îndeplinirea condiţiilor impuse de Uniunea Europeană şi evitarea închiderii centralei, dar şi de bani cash, pentru susţinerea activităţii curente. Credeţi, oare, că aceste lucruri pot fi realizate de marionete sau politruci? Nicidecum, va fi greu chiar şi pentru un profesionist din interior să păstreze echilibrul. Ultimele discuţii au dus către ideea că ar fi bine, măcar pentru această perioadă, de
tranziţie, să fie gândit un management bazat pe cineva din interior, care cunoaşte problemele centralei, iar numele directorului de Producţie este din ce în ce mai des vehiculat. Sunt, însă, şi alţi specialişti mai buni decât acesta, care ar putea prelua conducerea şi salva centrala de la colaps.  Este interesant momentul când CET Govora va da publicităţii rezultatele financiare ale ultimului an. Se va vedea, poate, în acel moment, şi ce artificii au fost făcute, pentru a obţine finanţarea de la bănci în disperare de cauză.

Până atunci, însă, liberalii stau la poarta CET-ului ca un fel de haită compactă şi hămesită. Cristian Buican adulmecă atent, să vadă cine, din interior sau din afara centralei îi va da mai mulţi bani, pentru a-l numi la conducere. Este un fel de loterie, la care Mihai Bălan a renunţat, probabil pentru că i se cerea prea mult, în condiţiile actuale,  dar pe care nu ne îndoim că cineva o va susţine, pentru că sunt destui „lupi tineri”, dornici să obţină oasele încă nedezgolite de carne, rămase de la masa fostului şef de haită. Ciudat, dar lupii tineri sunt atât de hămesiţi, încât aproape că nu mai au răbdare să aştepte cele 40 de zile, timp în care Mihai Bălan mai este încă, cel puţin pe hârtie, la cârma CET. Ei au transmis deja, printr-un articol scris pe site-ul de propagandă marca Buican că ar trebui ca actuala conducere a CET să îşi petreacă cele 40 de zile rămase în sânul familiei şi să le
lase lor, în acest fel, cale liberă marilor profesionişti, care, în opinia autorilor, ar urma să scoată CET-ul din „rahat”. Nouă, măi băieţi, ne tot miroase a hazna, încă de când au preluat liberalii conducerea judeţului, şi inclusiv a CET Govora. Mai nou, se pare că le miroase la fel şi angajaţilor de acolo. Mai este puţin şi, probabil, mirosul pestilenţial se va răspândi în întreg judeţul. Atunci să vedem pe unde vor scoate cămaşa cei din haita „lupilor tineri”.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.