Home Actualitate Cine este Iulian Matache, noua propunere a lui Victor Ponta la Ministerul Transporturilor

Cine este Iulian Matache, noua propunere a lui Victor Ponta la Ministerul Transporturilor

by Oana Picerea

Iulian Matache este secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi fost director al Direcţiei Dezvoltare din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea.

Matache a fost primul nume vehiculat în PSD ca posibil înlocuitor al lui Ioan Rus la conducerea Ministerului Transporturilor, înainte de nominalizarea lui Fifor.

Acesta a condus Direcţia Dezvoltare din cadrul CJ Vrancea până în mai 2012, când USL a preluat guvernarea, iar el a fost numit atunci secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.

Citește și: Iohannis a RESPINS propunerea lui Ponta pentru Ministerul Transporturilor

Ulterior, în martie anul trecut, a fost mutat la Ministerul Transporturilor, tot pe postul de secretar de stat.

Iulian Matache, a cărui soţie este preşedintele Tribunalului Vrancea, este prezentat în presa locală drept un apropiat al preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, la momentul numirii ca secretar de stat, în mai 2012, el mulţumindu-i public lui Oprişan şi spunând că nu ar fi ajuns în această funcţie fără sprijinul, susţinerea şi încrederea lui Oprişan.

Iulian Matache a fost propus în mod oficial ministru al Transporturilor. Anunţul a fost făcut de Victor Ponta, pe Twitter.

Familiei Matache i-a mers bine anul trecut, dacă luăm în considerare achiziţiile făcute. Secretarul de stat Iulian Matache şi Daniela Matache, preşedintele Tribunalului Vrancea, au achiziţionat în anul 2014 un apartament cu o suprafaţă de 77 mp

Tot anul trecut, în decembrie, Iulian Matache a vândut un autoturism VW Passat, pentru care a încasat suma de 35.790 lei. Pentru achiziţiile făcute sau pentru alte scopuri, familia Matache a contractat un credit de 45.000 lei, scandent în 2016.

În acelaşi ani, mai sunt scadente alte două împrumuturi, în valoare de 14.300 euro şi 5.430 de euro. Cel mai greu în finanţele familiei atârnă însă un credit ipotecar de 50.000 de euro, care trebuie plătit până în anul 2038. Secreterul de stat şi preşedintele Tribunalului nu au însă motive să se plângă de aceste împrumuturi, deoarece le pot acoperi doar din veniturile dintr-un singur an.

Iulian Matache a încasat anul trecut 11.6531 lei, din mai multe surse: secretar de stat la Ministerul Dezvoltării – 11324 lei, secretar de stat la Ministerul Transporturilor – 45096 lei, CA EON Distribuţie 36.000 lei, CA Tarom – 24.111 lei. Daniela Matache a încasat ca judecător venituri în cuantum total 170.741 lei. În total, cei doi soţi bugetari au avut venituri anuale de circa 60.000 de euro.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.