Aproximativ 95 % dintre internauții chinezi se opun cenzurării parțiale a scenelor considerate prea provocatoare din popularul serial de televiziune ‘Împărăteasa Chinei’, măsură care a provocat o amplă polemică în această țară asiatică, informează luni EFE, potrivit agerpres.ro.
Potrivit unui studiu realizat de rețeaua de socializare Weibo, considerată echivalenta locală a Twitter, doar 5 % dintre internauți sunt de acord ca serialul TV să modifice imaginile personajelor feminine astfel încât să li se vadă doar fețele.
Serialul, difuzat de postul Hunan TV și a cărui acțiune se desfășoară în timpul dinastiei Tang (care a condus țara între secolele VII și X), a fost retras de pe micile ecrane la sfârșitul lunii decembrie fiind evocate ‘probleme tehnice’. Când a fost reluată difuzarea în ianuarie, telespectatorii au avut surpriza de a vedea pe ecran doar fețele actrițelor, nu și bustul.
O parte din popularitatea serialului se datora personajelor sale feminine care apăreau cu decolteuri adânci, mai ales protagonista Fan Bingbing, considerată una dinre actrițele cele mai atrăgătoare din China.
Cenzurarea parțială a imaginilor serialului „Împărăteasa Chinei” a provocat o amplă indignare în rețelele de socializare chineze care s-au umplut de comentarii împotriva acestei măsuri.