Ce nu poate Iohannis!

Acum două sau trei ierni, cred, ningea abundent, zăpada suia spre ferestre. Un cetățean, m-a rugat să-l las să-mi facă el pârtie. Îmi trebuie bani, mi-a zis, să-mi cumpăr doctoriile de pe rețeta asta, și mi-a arătat o hâtie uzată și îngălbenită. Sufăr cu plămânii! – a mai adăugat în sprijinul ideii că e gata să muncească pentru a-și procura medicamentele. Nu-i periculos? – l-am întrebat. Nu, zice, ”am lucrat și cu tata lu matale, Dumnezeu să-l ierte, că tare bun era”. Nu te încurca cu ăsta, mi-a spus, trăgându-mă deoparte, frate-meu, care asistase la dialog. Și-a vândut tot din casă pentru băutură, nevastă-sa i-a fugit, copiii nu-l mai primesc. Un amărât, zic, am văzut că minte. Pe colțul rețetei pe care el mi-a arătat-o, spunând că doctorul i-a dat-o  ieri, era o dată de acum câțiva ani. M-am făcut că nu văd. Cât îți trebuie pentru doctorii? Două sute de mii, zice. I-am dat împreună cu o lopată. Te duci și-ți iei doctoriile întâi, apoi vii să-mi faci pârtie. Lună fac, mi-a zis omul, înviorat subit. A avut dreptate, frate-meu. Nu l-am mai văzut. Nici pe el, nici lopata, vândută și ea, la birt, pentru o drojdie.

Azi am alt om ”la treabă” care s-a aciuat pe la mine. Lucrează câte ceva prin curte, i-am pus un pat lângă centrala termică, să doarmă acolo dacă are chef. Soața mea îi duce de mâncare, eu răspund solicitărilor lui dese de a-i da bani să-și ia țigări. Scumpe țigări, fiindcă nu-l cred în stare să fumeze cinci pachete pe zi. Cert e că se clatină mai tot timpul, iar când am nevoie de el e greu de găsit. I-am cumpărat un telefon mobil. Nu-l mai are.

Am citit azi, în polemici când colțoase, când amicale pe facebook, rezumatul unor nădejdi legate de președintele Klaus Iohannis pe care eu l-am votat, am scris despre asta, atunci când puțini îndrăzneau. L-am sprijinit cu pixul meu atât cât am putut. Am fost înjurat consistent pentru asta, iar unii amici, care-mi dau dreptate azi, s-au supărat acru pe mine. Am citit și că aș avea un interes. N-am niciun interes personal și nu voi avea. Interesul e să se miște ceva în această țară care se tot scufundă. Ei bine, revenind la speranțele puse în președintele Iohannis – unele sunt de domeniul visului. Un președinte, prin conduita lui, prin ținuta, în sfârșit, de șef de stat, cu toate că funcția asta nu există, poate fi un exemplu și un ferment pentru regândirea interesului național. Poate impulsiona multe, poate regândi niște trasee de viitor, poate aduce investitori serioși de afară, că de hahalere internaționale m-am săturat. Poate toate acestea și mai mult de atât. Ce nu va putea, cred eu, e să-i schimbe pe cei doi, personajele tragic-pitorești pe care le-am desenat în crochiu mai sus. Îl poate schimba pe ăla de i-am dat bani în avans să-mi facă pârtie la poartă, dar nu numai că nu s-a ținut de cuvânt, dar mi-a vândut și lopata? Îl va face el neamț pe ăsta, fiindcă cineva scrie că Iohannis ne va face pe toți nemți? Nu cred. Dacă, între noi, procentul de indivizi ca aceia de mai sus, e mai mare decât credem? Dacă numărul lor este, Doamne ferește, dominant? Nu în sensul de a ne fura unul altuia lopata, ci în porcării mai subtile! Da, putem aștepta multe de la noul președinte, dar să-i schimbe pe ăia doi de la mine din sat și pe câți or mai fi ca ei între cei douăzeci de milioane, slabe speranțe!

Articol publicat pe ampress.ro