Home Actualitate Ce mâncau românii la 1930 – File de istorie

Ce mâncau românii la 1930 – File de istorie

by Ana Barb

România era o țară bogată, cu pământ roditor, care oferea locuitorilor săi posibilități multiple la o alimentație variată. Cu toate acestea, alimentația țăranului a fost în general deficitară. Aproape pretutindeni în România, porumbul constituia baza hranei țăranului.

Porumbul intra în dieta locuitorilor din Vechiul Regat în proporție de 70-90% din totalul produselor cerealiere. Mămăliga se consuma zilnic și cu toate alimentele, chiar cu legume verzi și murate, cu fructe, ciorbe, devenind un aliment de necesitate care domina rația din punct de vedere caloric. În Transilvania, Banat și Bucovina, porumbul era mai redus din structura alimentației, situându-se la un nivel de circa 50%. O cercetare care pornea de la coeficienții propuși de experții Societății Națiunilor a ajuns la concluzia că ponderea proteinelor de origine animală pe zone geografice era: Banat 35,2% Bucovina 31,9% Transilvania 31,2% Oltenia 25,2% Basarabia 23% .

Condițiile în care luau masa erau de obicei neigienice. În timpul lucrului la câmp se așeza un prosop(ștergar) pe pământ, peste care se punea mămăliga și castronul pentru ciorbă. Acasă, mâncarea se mânca dintr-un castron pentru toată familia, în care fiecare băga lingura sa de lemn. Furculița era un obiect cvasinecunoscut. Fruntașii satelor -preoți, învățători, funcționari- aveau un consum alimentar echilibrat pe anotimpuri, corespunzător din punct de vedere al structurii(proteine, glucide, etc.), iar masa se lua în condiții civilizate. La cârciumile din sat, foarte frecventate de țărani, se vindeau băuturi alcoolice și țigări. Rareori se pregăteau mici, cârnați sau alte produse alimentare.

Prețurile erau rezonabile În 1938 o porție de supă costa 16-20 de lei, o friptură de porc 18-20 de lei, o salată de roșii 8-10 lei, un litru de vin de masă 16-20 de lei iar o cafea mare 8 lei.

sursa-dcnews.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.