Ce mă-ta vrei, mă?

Telefonul meu nu funcționează niciodată normal. Sunt două tonuri în care mă aud și îl aud pe cel cu care conversez. De obicei nu pot vorbi cu nimeni. Din trei cuvinte răsare unul, dintr-o exclamație răsare o interogație. Îmi întreb interlocutorul dacă e bine, sănătos, și-mi răspunde un gâjâit de morgă. Nu pot vorbi normal, conform abonamentului pe care-l plătesc disciplinat, nici cu mama, nici cu tata, morți amândoi, nici cu nimeni din cei vii. Sunt ascultat întruna, ceea ce mi se întâmpla și ca scriitor și ziarist în vremea ceaușistă. Sunt ascultat și acum. Ce mi-aș putea dori  mai mult? Ar trebui să-mi încep fiecare discuție telefonică, recitând o poezie. Având în vedere că ”Bună seara, iubito” e un titlu cunoscut  de carte și de poezie, nu un titlu de melodie cum mi-a spus o vacă, aș putea începe orice conversație, fie cu un oier , fie cu un ministru sau cu  un coleg de presă din lumea largă sau cu o pensionară din Drumul Taberei, recitând o strofă care să liniștească vigilențele.

Ce vrei, mă, de la mine? Am făcut, la revoluție, primul ziar în care, imbecil fiind, ceream căderea definitivă a comunismului, iar eu promiteam să învăț noua generație de ziariști să facă un ziar demn și curat, argat al adevărului. După aia m-am ferit de toate politicile voastre de căcat. N-am vrut să intru în niciun joc, în nicio mânărie și în nicio măgărie. Moștenesc de la bunici niște pământuri pe care nu le-am primit niciodată și aflu că pe ele sunt proprietari niște primari și niște pădurari și niște politicieni escroci. De ce pizda mamei voastre nu-i ascultați pe ei, nu-i interceptați pe ei, și mă ascultați pe mine?

Căutați indivizi care nu-s dușmani ai poporului român, tipi vinovați de a nu-și urî țara? Da, m-ați dibuit! Nu-mi urăsc țara, țin la ea. Și știți pe cine urăsc? Pe voi!

Articol publicat pe ampress.ro