În primăvara lui 90, mii de manifestanți au scandat zile în șir, în Piața Universității – Jos Comunismul și Jos Securitatea.

După atâția ani, crimele comunismului rămân nepedepsite, dar mai toți se reclamă anticomuniști, culmea, chiar și pupilele lor.

În ceea ce privește Securitatea, tot de atâția ani,ea pare să fie în tot și în toate. De multe ori, în ultimele două decenii, s-a spus că în spatele unei mișcări sindicale sau acțiuni politice stă fosta Securitate.

De pildă, nici până în ziua de azi nu s-a aflat rolul jucat de serviciile secrete în distrugerea documentelor Securității de la Berevoiești, filajul ziariștilor la terasa Anda în cazul Iliescu-KGB, rolul lor în scandaluri economico-finaciare, precum FNI, Operațiunea Jimbolia – prin care a fost încălcat embargoul cu produse petroliere petroliere impus Iugoslaviei, operațiunile Țigareta – de contrabandă cu țigări, în jocurile piramidale de tip Caritas sau în Afacerea Tarău.

Mai mult, în societatea post-decembristă, ascultarea telefoanelor  fără mandat nu mai pare să mire pe nimeni, a devenit chiar un sport național, iar șantajul cu dosare nu a fost dovedit, dar există suspiciuni în acest sens.

Și totuși, în 13 iunie la Universitate se scanda Jos Securitatea. Atunci, peste 12 mii de mineri au bătut, molestat și rănit pe oricine arăta ca un manifestant sau ca un politician din opoziție.

Pe 13 iunie 1990, mai întâi au bătut polițiștii. La ora 4 dimineața, forțele polițienești i-au atacat în forță pe greviștii foamei, corturile au fost strânse și distruse, fișele medicale au dispărut, iar obiectele personale au fost confiscate.

Greviștii au fost agresați, iar câteva sute, arestați. Ca să nu mai rămână nicio urmă, străzile au fost spălate cu detergenți, iar marcajele au fost refăcute. În fața Teatrului Național a fost dat cu clor și s-au plantat flori.

A doua zi, pe 14 iunie, după apelul lui Ion Iliescu, peste 12 mii de mineri din Valea Jiului au descins în Capitală. Având girul conducerii superioare a țării, cu bâte și ciomege, minerii au luat în stăpânire Bucureștii.

Ghizi le-au fost tot foștii securiști, care i-au îndrumat pe la casele lui Corneiul Coposu, Rațiu și Cîmpeanu, la sediile partidelor de opoziție și ale ziariștilor.

PS. Odată cu redeschiderea dosarului Mineriadei din 13-15 iuni 1990, poate cineva va cere scuze bucureștenilor.

PS1. Pe 13 iunie seara, tineri cu megafoane chemau în ajutor  studenții din căminele bucureștene. Auziseră că se va întâmpla ceva rău în Piața Universității. Printre cei care au plecat în toiul nopții am fost și eu, pe vremea aceea studentă. Mergeam zilnic în Piață, dar în ziua respectivă plecasem mai devreme. Am stat toți câteva ore bune, dar ne-am întors în cămine înainte de a ora 4 dimineața când au descins polițiștii, din simplul motiv că pe 14 iunie aveam examen. La plecarea în Piața Universității, mulți dintre noi ne-am făcut, mai în glumă, mai în serios, testamentul.

Pe 14 iunie am refuzat însă să susțin examenul deoarece profesorul citea satisfăcut ziarul Dimineața. Am plecat din examen spre Piața Universității să mă întâlnesc cu sora mea și numai Dumnezeu ne-a salvat de la ciomăgeală. Amănunte altă dată.

ARTICOL PUBLICAT pe 13 iunie 2006 în ziarul PREZENT

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.