Calcule

260

Să presupunem că prezența la vot la europarlamentare va fi de 25%. Asta înseamnă 4,5 milioane de votanți.

Crin Antonescu a depus azi lista PNL cu 1,2 milioane de semnături și zice că PNL va obține cel puțin tot atâtea voturi câte semnături a strâns. 1,2 milioane de voturi la 4,5 milioane de votanți înseamnă 26,6%.

Dacă prezența la vot va fi de 30%, ceea ce e extrem de improbabil, vom avea 5,4 milioane de votanți. 1,2 milioane de voturi la 5,4 milioane de votanți înseamnă 22,2%.

Cam asta a vrut să spună Crin Antonescu cu lista lui de semnături: că PNL poate obține 25% din voturi, așa cum și-a propus – și că, în cazul cel mai rău (o prezență la vot mai mare de 25%), tot nu scade sub 20%, deci Crin Antonescu rămâne președintele PNL.

PS Toate partidele își fac calculele plecând de la scenariul realist în care prezența la votul de la europarlamentare va fi undeva între 25% și 30%, caz în care un milion de voturi îți asigură aproximativ 20%, iar 250 de mii de voturi îți asigură cele 5% necesare trecerii pragului electoral.

În principiu, în condițiile astea până și un partid ca FC poate aduna 250 de mii de voturi oricât de puțini bani ar avea, dacă oamenii nu sunt complet bătuți în cap. PMP vrea 500 de mii de voturi, iar PDL vrea cel puțin un milion, ca să rămână în coasta PNL.

Singura întrebare la vârful partidelor e câte din voturile de care au nevoie sunt deja „sigure” (adică sunt ca și obținute prin constrângere sau cu bani, folosind structurile interlope sau cele de autoritate aflate la dispoziția primarilor, a baronilor locali, a finanțatorilor sau a prietenilor/colegilor din servicii).

Pe scurt, câte din voturile necesare pentru a atinge procentul fixat sunt deja accesibile prin recurs la „electoratul captiv”? Dacă răspunsul e 100% sau aproape de 100%, partidul stă liniștit. Dacă procentul de voturi sigure se apropie de 50% sau e chiar mai mic de 50%, partidul are emoții serioase, fiindcă va trebui să câștige diferența de voturi folosindu-și inteligența și inventivitatea, ceea ce în cazul partidelor din România e teribil de greu, ținând cont de structura de personalitate a celor care ajung în vârful partidelor (inclusiv al partidelor de buzunar).

Cam atât despre partide și calculele lor. Să vedem acum și calculele alegătorilor. O școală de gândire susține teză potrivit căreia oamenii ar trebui să meargă la vot și să-și anuleze votul (eventual ștampilând pe buletinul de vot un mesaj de protest). E o școală de gândire foarte trendy în anumite cercuri.

Problema cu teza asta e că în realitate nu-i încurcă deloc pe politicieni – doar le dă protestatarilor iluzia că au protestat. Să mă explic. Politicienii, cum spuneam, mizează pe o prezență la vot de 25%. Protestatarii pot mări artificial nivelul de prezență, dar voturile anulate nu se iau în calcul, așa încât procentele fiecărui partid vor fi obținute tot de la cei 25% pe care contează ei.

Dacă prezența la vot va fi de 50% în loc de 25%, și din acești 50% jumătate își vor anula votul, partidele își vor împărți procentele tot dintre cei 25% care ar fi votat oricum, deci anularea votului nu schimbă în niciun fel calculele politicienilor.

Dar, veți zice, politicienii nu vor putea trece peste faptul că jumătate din voturi (în scenariul ipotetic descris mai sus) au fost anulate. Răspunsul meu e următorul: cine crede asta nu înțelege cum gândește un politician. Răspunsul și mai explicit: vă înșelați; pe politicieni nu-i va interesa câtuși de puțin povestea cu voturile anulate. Vor avea de răbdat cel mult câteva săptămâni de atacuri din partea comentatorilor furioși, vor merge la televiziuni mimând îngrijorarea și promițând să studieze fenomenul – și își vor vedea în continuare mai departe de treaba lor.

O altă școală de gândire, din care fac și eu parte, susține teza boicotului. La prima vedere, ea are aceleași hibe ca și teza votului anulat: votul inexistent – fie pentru că nu a fost dat, fie pentru că a fost anulat – nu contează pentru politicieni.

Corect. Pe de altă parte însă, eu cred că electoratele captive ale tuturor partidelor din România nu însumează în realitate mai mult de 2 milioane de alegători. Asta înseamnă că dacă s-ar prezenta la vot doar electoratul captiv, prezența la vot ar fi de 11%.

Și ce dacă, veți zice. Politicienii vor veni cu sloganul „cine nu votează nu contează” – și vor spune că ei reprezintă în continuare voința electoratului, chiar dacă la vot s-au prezentat doar 11% dintre alegători. S-o recunoaștem: politicienii noștri sunt suficient de nesimțiți încât se vor considera reprezentativi și dacă la vot ar participa doar 1% dintre alegători.

Corect din nou. Doar că, probabil cu excepția PSD (și poate a PNL), electoratul captiv al fiecărui partid nu e suficient de mare încât să asigure partidului respectiv procentul pe care și l-a fixat ca țintă. Așa încât un boicot care va duce la faptul că doar electoratele captive participă la vot este un boicot care va avea consecințe dureroase pentru partide. Și nu vorbesc aici doar de partide de buzunar ca FC, NR sau – parțial – PMP, ci și de partide mari (sau destul de mari) ca PDL și PNL.

Paradoxal, singurul mod prin care chiar putem să stricăm calculele politicienilor e boicotul. Boicotul masiv. Ceva de genul „nu puteți voi cumpăra cât putem noi boicota”.

Sigur, aparent mai există și o altă cale: votul masiv în favoarea unui candidat independent. Doar că nici soluția asta nu încurcă partidele. Votul în favoarea candidatului independent va veni din afara celor 25% pe care se bazează partidele, deci calculele lor rămân în picioare. Singurul rezultat real va fi acela că partidele se vor trezi cu un coleg în plus, lucru care nu le deranjează câtuși de puțin.

Concluzia (logică și aritmetică) e una singură: dacă vreți o altă clasă politică și un sistem politic cu alte reguli, boicotați alegerile. Și militați pentru boicot. Hai să vedem cât de activiști sunteți .