În decursul istoriei Biserica Sfântului Mormânt, a cunoscut mai multe distrugeri şi reconstruiri datorate în mare parte succesiunii stăpânitorilor politici ai Ierusalimului.
Imediat după răstignirea şi învierea Mântuitorului locul Golgotei şi al Sfântului Mormânt au fost venerate ca sfinte nu numai de către Apostoli şi de creştinii din Ierusalim dar şi de alţi credincioşi creştini de pe cuprinsul Ţării Sfinte şi al întregii lumi.
BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT ŞI A ÎNVIERII DOMNULUI IISUS HRISTOS
In decursul istoriei biserica aceasta a avut diferite denumiri, dar în general, majoritatea oamenilor, o numesc Biserica Sfântului Mormânt, pentru că această biserică a fost construită pe locul în care Iisus Hristos a fost răstignit şi îngropat într-un mormânt săpat în piatră.
Alţii o numesc Biserica Învierii pentru că aici a înviat Domnul. Biserica are o importanţă deosebită pentru creştinii ortodocşi, dar şi pentru cei de alte confesiuni creştine, care vin aici să se închine şi să aducă slavă lui Dumnezeu pentru toate câte a făcut El pentru noi.
În partea din faţă a bisericii se află o curte spaţioasă în care se adună pelerini în timpul marilor sărbători şi procesiuni creştine de peste an, dar şi pentru a asculta indicaţiile ghizilor despre istoria bisericii şi a evenimentelor sfinte petrecute în timp aici. Din această curte cu formă pătrată de pot vedea împrejur mai multe mănăstiri şi paraclise ale ortodocşilor, armenilor şi copţilor.
Golgota – altarul jertfei mântuitoare —
La câţiva metri de acest loc spre răsărit se înaltă o stâncă încadrată astăzi într-un paraclis mai spaţios cu două altare. Acest paraclis este zidit pe piatra Muntelui Golgota, pe locul în care a fost înălţată Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. În dreapta Crucii se află primul altar şi marchează locul în care Iisus a fost dezbrăcat de hainele Sale şi pironit în cuie pe lemnul crucii. În mijlocul altarului principal numit Sfânta Golgota este fixată în crăpătura stâncii o cruce care ne aminteşte de răstignirea Domnului. În imediata apropiere este o icoană a Sfintei Fecioare Maria, prin inima căreia a trecut durerea ca şi o sabie văzând pe Fiul ei preaiubit răstignit între tâlhari. „Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul”. Iar alţii Îl huleau împreună cu arhiereii şi cărturarii şi îl batjocorea, dar Iisus S-a rugat zicând: „Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac!” Şi „strigând iarăşi cu glas mare Şi-a dat duhul. Şi iată catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat. Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi au înviat s-au sculat. …Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!” (Evanghelia după Matei, cap 27). Astăzi, pe acest loc se află Sfânta Masă a altarului pe care se slujeşte zilnic Sfânta Liturghie. În partea de jos a Sfintei Mese nişte panouri transparente protejează stânca Golgotei crăpată de cutremur. Credincioşii pot atinge această stâncă printr-un orificiu al unui disc din aur împodobit cu scene de pe drumul crucii, donat Sfântului Mormânt de către domnitorul român Şerban Cantacuzino. Locul este cunoscut în Evanghelie ca „Locul Căpăţânii”. Prin panourile protectoare ale stâncii laterale se poate vedea şi astăzi stânca înroşită de sângele lui Hristos care s-a scurs de pe piatra Golgotei peste căpăţâna lui Adam, părintele neamului omenesc, al cărui păcat a fost răscumpărat prin jertfa lui Hristos.
Cuvuclionul sau Sfântul Mormânt
Coborând scările de la Altarul Golgotei, ne întoarcem iarăşi spre Piatra Ungerii, în partea de apus a bisericii şi înaintăm spre Sfântul Mormânt în care a fost pus trupul lui Hristos. Sfântul Mormânt se află în partea de vest, înaintea Bisericii Învierii, în mijlocul unui spaţiu circular de mari dimensiuni acoperit cu o cupolă uriaşă susţinută de coloane din piatră. Sub centrul acestei cupole se află Cuvuclionul cu forma unui mormânt ebraic vechi. Cuvântul Cuvuclion înseamnă cămară, sau tezaur împărătesc şi aici marchează locul exact al Sfântului şi Preamăritului Mormânt din care a înviat Hristos. La intrarea în mormânt, în partea dinspre răsărit, se află icoana învierii Domnului cu inscripţia: „Învierea lui Hristos văzând să ne închinăm, Sfântului Domnului Iisus…”, iar în partea superioară alte inscripţii ale învierii: „Toţi credincioşii să se închine ţie mormânt primitor de viaţă, că a fost îngropat în tine şi a înviat cu adevărat Hristos Dumnezeu”, şi: „Cei care negaţi învierea trupurilor, intrând în mormântul lui Hristos, învăţaţi că a murit, şi a înviat din nou, trupul Dătătorului de Viaţă, spre încredinţarea învierii celei de pe urmă, în care nădăjduim”. În faţa acestora atârnă numeroase candele.
— Capela Îngerului —
Cuvuclionul este o construcţie micuţă sub formă dreptunghiulară şi are două încăperi. Intrând pe o uşă joasă în primul spaţiu din interior ajungem în capela îngerului. În centrul acesteia se află un prestol peste care stă aşezată o piatră sub formă pătrată. Această piatră protejată de un geam este o bucată din piatra care a fost aşezată la uşa mormântului lui Hristos. „Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi a şezut deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. Iar îngerul răspunzând a zis femeilor: Nu vă temeţi că ştiu că pe Iisus cel răstignit îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut”. Mt. 20. Pe această piatră la fiecare miez al nopţii este aşezată o sfântă masă şi se săvârşeşte Sfânta Liturghie. În dreapta şi în stânga în pereţii sunt două nişe circulare care comunică cu exteriorul. Prin acestea în Sâmbăta Mare, în sâmbăta de dinaintea Sfintelor Paşti, Patriarhul Ierusalimului scoate câte o torţă aprinsă cu sfânta lumină care coboară din cer pentru a o împărţi mulţimii credincioşilor care aşteaptă afară.
— Sfântul Mormânt —
În cea de-a doua încăpere a Cuvuclionului, în partea dinspre apus, se află o altă încăpere, numită Sfântul Mormânt. Acesta este prezentat de o inscripţie interioară ca un purtător de viaţă, mai împodobit decât raiul, şi mai luminos decât toată cămara împărătească. Intrarea în această încăpere se face pe o uşă mică şi joasă prin care poate pătrunde doar un singur credincios. Încăperea are vreo doi metri lungime şi permite numai câtorva credincioşi să stea deodată înăuntru, în vreme ce alţii aşteaptă în rugăciune în capela îngerului, iar alţii în faţa Cuvuclionului, în biserica mare. De fiecare dată câte un călugăr ortodox supraveghează închinarea credincioşilor la Sfântul Mormânt, pentru a se evita neorânduiala sau îmbulzeala. În dreapta ultimei încăperi a Cuvuclionului se întinde o lespede din marmură albă care protejează locul funerar în care a fost aşezat trupul mort al dumnezeiescului Răscumpărător, care după trei zile a înviat. În acest loc milioane de oameni din întreaga lume au îngenuncheat rostind cele mai sfinte rugăciuni, împletite cu lacrimi de durere, de mulţumire sau de speranţă. Aceste momente emoţionante nu pot fi uitate niciodată pentru că ele îţi lasă în suflet o bucurie şi fericire unică, ce te cheamă de fiecare dată la Ierusalim. Un văl de îndoială şi de necredinţă, se ridică parcă de pe ochii şi sufletul nostru şi nu găsim cuvinte să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate câte a făcut el pentru noi. Aici realizezi, poate cel mai bine că orice jertfă ne conduce spre înviere, că orice gest de bunătate ne apropie de Dumnezeu şi de semeni şi că nimic nu ne mai poate despărţi de Hristos, nici chiar şi moartea. Hristos a înviat! Şi noi cântăm cu bucurie troparul imprimat pe Sfântul Mormânt: ”Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi, pe pământ, ne învredniceşte cu inimă curată să te slăvim”.
Sursa – www.jerusalem.ro