Adormirea Maicii Domnului, cunoscută popular ca Sfânta Marie Mare, Sântamaria sau Uspenia, ultimul praznic împărătesc din anul bisericesc, celebrează ziua în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit, iar popular este ziua care desparte lunile călduroase de cele reci.

Sfânta Maria Mare, Adormirea Maicii Domnului, este cea mai mare sărbătoare a verii. Se ţine pentru sănătate, pentru căsătorie, pentru naştere uşoară, dar şi pentru vindecări.

Sărbătoarea poartă denumirea de „adormire” pe de o parte pentru că în cadrul bisericii nu se poate vorbi despre „moartea” unui sfânt, iar pe de altă parte pentru ca tradiţia bisericească spune că obştescul sfârşit al Fecioarei Maria a fost asemenea unei adormiri.

Peste 2,2 milioane de romani au onomastica pe 15 august

Obiceiuri de Sfânta Marie Mare

– După Sfânta Maria Mare se pot face şi nunţi (din 16 august până în 14 noiembrie) şi tot acum încep târgurile de toamnă

– Se fac praznice de pomenire pentru cei morţi şi pentru cei vii.

– Ciobanii desfac staulele, stânele încep să coboare la ţarina de lângă sat, după cum e vremea, să nu-i prindă omatul acolo. Fiecare gospodar îţi alege oile din turmă şi le ia în grija proprie, de unde şi vorba ”La Sfânta Marie Mare / Coboară oile la vale”. Acum hotarul satului este liber, oile pot paşte pe mirişti, pe locurile cosite.

– Pot să înceapă semănăturile de toamnă.

– Se caută dacă au ajuns cucuruzii (porumbul) ”în lapte”, se fierb sau se frig pe jar ca o mâncare specifică sărbătorii.

– Stuparii cercetează producţia albinelor şi recoltează primii faguri cu miere, pe care îi împarte cu familia. De asemenea, se fac daruri cu miere ca să guste şi cei care nu au stupi.

ÎNVĂŢĂTURA DESPRE MAICA DOMNULUI LA ORTODOCŞI ŞI CATOLICI

de Preot Prof. Dumitru STĂNILOAE

Proclamarea recentă de către Papă a dogmei înălţării Fecioarei Măria la cer cu trupul, ne dă prilej să facem unele consideraţii asupra deosebirilor dintre mariologia ortodoxă şi cea catolică şi asupra diferitelor semnificaţii ce stau la baza acestor deosebiri. Elementele comune ale dogmei mariologiei ortodoxe şi catolice sunt: pururea fecioria Mariei (aeiparthenia), calitatea ei de Născătoare de Dumnezeu (theotochia) şi cinstirea ei mai presus de toţi Sfinţii şi îngerii (hyperdulia). Sunt cele trei elemente propovăduite de Apostoli şi aflătoare în Scriptură cu ocazia descrierii evenimentului Buneivestiri. Dar catolicismul n´a rămas la aceste elemente comune, ci a adăugat la ele câteva elemente noi, datorită cărora mariologia lui a ajuns să se deosebească de mariologia ortodoxă. Acestea sunt: imaculata concepţie a Fecioarei Măria, care are caracter de dogmă (dela 8 Decembrie 1854), calitatea ei de «împreună răscumpărătoare a neamului omenesc» (corredemptrix), deocamdată numai în fază de doctrină teologică, dar cu perspectiva de-a deveni în curând dogmă şi forma recentă de dogmă a învăţăturii despre înălţarea Fecioarei cu trupul la cer, care ca credinţă neformulată dogmatic şi cu o nuanţă deosebită, e proprie şi Bisericii Ortodoxe.

Prin aceste elemente noi mariologia catolică manifestă un spirit propriu, deosebit de spiritul mariologiei ortodoxe. El s´ar putea rezuma în următoarele trei tendinţe: 1) tendinţa de-a paraleliza pe Fecioara Maria cu Iisus Hristos, de a-i atribui un rol oarecum coordonat cu al Lui în mântuirea lumii: 2) tendinţa de-a autonomiza pe Maica Domnului de dumnezeescul ei Fiu, de-a scoate evenimentele vieţii ei din lumina Lui, sub care ea le-a voit acoperite; 3) tendinţa de-a scoate pe Maica Domnului din solidaritatea cu neamul omenesc şi cu universul creat, de-a o ridica deasupra Lui. după chipul în care e ridicat Iisus Hristos.

Citiţi tot articolul pe www.maicadomnului.ro

Potrivit calendarului ortodox, pe 15 august, Maica Domnului a fost înştiinţată, printr-un înger, de faptul că va trece în nefiinţă.Ulterior, după ce aceasta a cerut iertare de la toată familia şi de la toţi apropiaţii, a murit.

Se spune că, în momentul în care aceasta a murit, au avut loc mai multe minuni: orbii şi-au recăpătat vederea, surzii au început să audă, iar ologii şi bolnavii s-au vindecat. Trupul Maicii Domnului ar fi stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în ceruri. Tot pe 15 august se încheie şi postul început pe 31 iulie.

Tradiţii şi obiceiuri pentru această sărbătoare

Tradiţia spune că în ziua de Sfânta Maria se merge la biserică şi se împart struguri, prune şi faguri de miere pentru sufletul celor care au murit. În unele zone, după slujba, femeile merg la cimitire pentru a tămâia mormintele celor dragi. În biserică se pomenesc cei adormiţi, dar şi cei care au purtat numele Sfintei Fecioare. Fetele nemăritate obişnuiesc să culeagă flori, pe care le duc la biserică pentru a fi sfinţite, apoi le iau acasă şi le aşează în dreptul icoanei Maicii Domnului.

Se crede că astfel acestea vor avea parte de sănătate şi o soartă bună. Mai mult, se spune că aceste flori au puteri tămăduitoare, ele putând alina dureri şi ocroti casa respectivă. Mai mult, în trecut, fetele purtau o planta numită „năvalnic”, care avea puterea să aducă peţitori.

Scopul său inițial a fost conservarea artefactelor religioase într-o serie de gropi și într-o raclă („un recipient cu relicve sfinte”), inspirată de Mormântul din Ierusalim, care a fost descoperit în timpul primei cruciade de la sfârșitul secolului al XI-lea.

A fost opera benedictinilor, discipoli ai Saint-Maur. A fost transformat pentru a primi o bucată de cruce la întoarcerea din cruciada domnului castelului și apoi a servit în timpul Revoluției, ca fabrică și apoi ca cimitir până în 1865.

Biserica însăși și cripta ei au fost ascunse timp de secole de o cădere de stâncă și au fost redescoperite abia în anii 1950.

Amploarea acestui edificiu cu naosul de 20 de metri înălțime, galeria înconjurătoare și sutele de morminte de piatră („sarcofage”) din necropolă, mărturisesc importanța sa ca destinație sacră, religioasă.

Unic în Europa, găzduiește  racla de piatră de 6 m înălțime, o bijuterie a artei romanice, a cărei formă este inspirată din cea a Sfântului Mormânt descoperit la Ierusalim în timpul primei Cruciade. Inițiativa a venit de la Pierre de Castillon, viconte de Aubeterre, care a mărit această biserică monolitică la întoarcerea din cruciada pentru a instala acolo relicve, în același timp cu cea din Saint-Émilion.

Pelerinii care se îndreptau spre St. Jacques de Compostelle aveau nevoie de timp pentru a se ruga în fața relicvelor religioase care, credeau ei, posedau puteri protectoare pentru a le proteja în călătoria lor.

Cu mult înainte de pelerinii creștini, cultele pământului și apei au alimentat credința oamenilor în astfel de locuri sacre, această aură de magie și mister rămâne palpabilă astăzi pentru toți cei care intră în această minune naturală.

Proporțiile sale erau excepționale cu o înălțime de 20m, o lungime de 31m și o lățime de 11m.

De asemenea, adăpostește o groapă relictă, un rezervor de botez creștin timpuriu decorat cu o cruce greacă, o criptă, datând din epoca creștină, o necropolă cu peste 60 de sarcofage și o galerie accesibilă surprinzătoare de 18 m înălțime.

Această biserică a fost clasificată ca monument istoric în 1912.

Foto – Ana Barb

În micuţa localitate Vasta, din municipalitatea Megalopolis, în prefectura de Arcadia, există de pildă aşa-numita „miraculoasă bisericuţă” a Sfintei Teodora de Peloponez, construcţie ce uimeşte prin faptul că, prin zidurile şi acoperişul său, au crescut copaci!

Legendele care circulă pe seama celei care a dat numele lăcaşului sunt numeroase şi nu întotdeauna congruente.

Toate vorbesc despre tânăra Teodora, trăitoare în secolul al IX-lea, ca despre o fiinţă cucernică şi curajoasă, care a dovedit o impresionantă tărie de caracter. În unele poveşti, despre care se crede că au interferat cu biografia Teodorei de Alexandria, fecioara, dornică să slujească Maicii Domnului, intră într-o mănăstire de călugări, lângă satul Monastiraki, înfăţişându-se drept bărbat. Venind foametea, „părintele Teodor” pleacă să facă rost de hrană pentru obşte şi înnoptează în casa unor creştini.

Mai târziu, fata gazdei rămâne însărcinată şi-l învinovăţeşte pe monah. Pus să plătească cu viaţa pentru păcatul respectiv, „părintele Teodor” refuză să-şi decline adevărata identitate pentru a se disculpa, primind moartea de martir.

Dar, înainte de a închide ochii, s-a rugat: „Ia-mi, Doamne, sufletul şi iartă-i pe acuzatorii mei. Te implor, cu voia Ta, să faci din trupul meu biserică, din sângele meu râu şi din părul meu copaci”. Şi Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea.

La locul de mucenicie a izvorât un izvor, iar la bisericuţa ridicată în cinstea ei s-a întâmplat o altă minune: pe acoperişul bisericii au crescut, în mod inexplicabil, 17 copaci, dintre care unii sunt foarte înalţi (peste 30 de metri) şi au o grosime de un metru.

O altă legendă ne-o înfăţişează pe fecioara Teodora deghizată în soldat, pentru a-şi putea apăra satul de bandiţi. Ucisă în luptă, ea a apucat totuşi să-şi înalţe ruga către Domnul, întru pomenirea sa ridicându-se, între secolele X-XII, bisericuţa miraculoasă. Legendele locului susţin că un râu al zonei şi-a schimbat traseul, ajungând astfel să treacă chiar pe sub temelia lăcaşului.

Mai apoi, copaci au pornit să crească din acoperişul subţire, rădăcinile lor rămânând invizibile. Cei care trec pragul căsuţei modeste, din piatră, de 6 metri lungime şi 3 metri lăţime, cu întărituri pe cele patru colţuri, nu zăresc nicăieri rădăcinile care susţin şi hrănesc uriaşii copaci crescuţi prin zid! O singură rădăcină, groasă cât mâna, traversează cam un metru unul din pereţii laterali. În rest, nimic!

Numeroşii specialişti veniţi să studieze fenomenul au descoperit, în 2003, că anumite firicele se scurg prin pereţii subţiri şi se alimentează cu apa din izvor. Zidurile se află astfel într-o permanentă tensiune, iar construcţia a devenit „un corp viu”.

Arhitecta Elena Stavrogiannis consideră fenomenul inexplicabil ştiinţific.

„Greutatea copacilor şi forţa vânturilor ar fi trebuit ca, din cauza poziţiei bisericuţei, dar şi ţinând seama de vechimea ei, să ducă la distrugerea sa. Dar ea a rămas în picioare de atâtea secole, fără stricăciuni serioase”, a subliniat specialista în 1993.

La rândul său, un coleg geolog preciza că zidurile ar fi trebuit să se crape din cauza unui singur arbore, darmite când sunt 17!

În fine, istoricul Anastasie Tinka este de părere că „apariţia şi existenţa copacilor de pe acoperişul bisericuţei depăşeşte orice raţiune şi explicaţie firească a omului. Aceasta arată intervenţia lui Dumnezeu pentru săvârşirea minunii.”

Catre tine, preafericitul Domnului, Ilie, cu umilinta alergam, noi pacatosii si smeritii, chinuiti de arsita si seceta: Marturisim ca nu suntem vrednici de mila si de harul lui Dumnezeu; mai curand suntem vrednici pe dreptate de amenintarea aspra a maniei Lui cu tot felul de rele boli, necazuri si jale. Caci n-am umblat in frica de Dumnezeu, pe calea poruncilor Lui, ci in poftele desfranarii inimilor noastre, si tot felul de greseli fara de numar am savarsit. Faradelegile noastre ne-au intunecat mintea si nu suntem vrednici a ne arata in fata Domnului si a privi la cer. Marturisim ca si noi ca si vechiul Israel, ne-am indepartat de Domnul Dumnezeul nostru prin faradelegile noastre, si de nu ne inchinaam lui Baal si altor idoli netrebnici atunci prin robia patimilor si prin poftele noastre slujim idolului; prin patima imbuibarii si a poftelor slujim idolului lacomiei si al trufiei, idolului mandriei si al ingamfarii si mergem pe urmele impotrivirii fata de Dumnezeu prin naravuri rele si slujim duhului pierzator al veacului. Marturisim, ca pentru aceea s-a inchis cerul si s-a facut ca arama, fiindca s-au inchis inimile noastre in fata milei si iubirii adevarate fata de aproapele nostru. Pentru aceea pamantul s-a uscat si s-a facut neroditor, fiindca nu aducem Domnului nostru roadele faptelor bune. De aceea, nu ne da ploaie si roua, fiindca nu avem lacrimi de umilinta si roua datatoare de viata a cugetului catre Dumnezeu. De aceea s-au vestejit toate bucatele si toata iarba campului fiindca s-a uscat in noi tot gandul cel bun. De aceea s-a intunecat vazduhul pentru ca mintea noastra s-a intunecat de ganduri rele, iar inima noastra s-a intinat de poftele faradelegii.

Marturisim ca si tie, proorocul Domnului suntem nevrednici a ne ruga. Caci tu, om fiind, asemanandu-te noua prin patimi, cu viata ta asemenea ingerilor te-ai facut si ca unul fara trup ai fost inaltat la cer; iar noi prin faptele si gandurile noastre rusinoase, sufletul nostru deopotriva trupului l-am facut. Tu prin post si priveghere i-ai minunat pe ingeri si pe oameni, iar noi ne-am facut robi necumpatarii si poftelor. Tu ravneai la slava lui Dumnezeu, noi insa, ne departam de slavirea Domnului si Creatorului nostru si ne rusinam a marturisi preamarit numele Lui. Tu ai starpit necinstea si deprinderile rele, iar noi ne robim naravurilor lumii potrivnice Domnului mai vartos decat poruncilor Lui si a randuielilor Bisericii. Si cate pacate si nedreptati n-am savarsit noi pacatosii ! Prin pacatele noastre am istovit indelunga rabdare a Domnului. Pentru toate acestea dreptul Judecator s-a maniat pe noi si in mania Lui ne-a pedepsit. Deci, cu indrazneala mare fata de Dumnezeu si nadajduind in iubirea ta fata de neamul omenesc, cutezam a te ruga, marite proorocule. Milostiv fii fata de noi nemernicii si nevrednicii, roaga pe Atotbunul Dumnezeu sa nu se manie pe noi pana in sfarsit, ca sa ne piarda pentru faradelegile noastre, ci sa ne trimita pamantului insetat ploaie imbelsugata si curata si sa ne daruiasca roada bogata si bunaintocmire a vazduhului; mijloceste mila Imparatului ceresc, dar nu pentru noi pacatosii si nevrednicii, ci pentru alesii robii Lui care nu si-au plecat genunchii in fata lui Baal al lumii acesteia, pentru blandetea si curatia copiilor, pentru dobitoacele cele necuvantatoare si pentru pasarile cerului, care indura din pricina faradelegilor noastre si pier de foame, de arsita si de sete.

Dobandeste pentru noi prin rugaciunile tale bine-placute lui Dumnezeu: duhul pocaintei si al smereniei, duhul blandetii si al infranarii, al iubirii, al rabdarii, al temerii de Dumnezeu si al bunei cinstiri, ca astfel, intorcandu-ne de la caile necinstei la calea cea dreapta a faptelor bune, sa umblam in lumina poruncilor Domnului si sa ajungem la bunurile fagaduite noua, binecuvantand pe Cel fara de inceput Dumnezeu-Tatal, pe iubitorul de oameni Unul-Nascut Fiul Sau si pe sfintitorul Duh Preasfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sursa-Crestinortodox