Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a făcut o declarație care dă fiori. Mahler a declarat că în ultimele săptămâni au ajuns la spital pacienți Covid care au făcut complicații în ceea ce privește circulația sângelui la nivelul mâinilor și al picioarelor.
Potrivit acesteia, este o simptomatologie diferită față de cazurile din ultimul an, care poate duce la situații dramatice, de a amputa membrele cu probleme pentru a supraviețui pacientul.
„Cel puţin în Institutul «Marius Nasta» în valul unu, valul doi am avut evenimente trombotice care sunt secundare şi apar la pacienţii din terapie intensivă, accidente vasculare cerebrale, infarct miocardic, dar ultimele săptămâni am avut aproape în fiecare săptămână un pacient cu ischemie de membru, ischemie arterială adică sângele nu mai circulă în mână sau în picior. Piciorul are risc de amputare şi pacienţii ajung într-o secţie de chirurgie vasculară unde se pune problema tratamentului, într-o primă etapă, iar dacă nu, a amputaţiei membrului respectiv. Şi să fii un pacient la 50 de ani, fără comorbidităţi, care faci COVID şi la un moment dat ţi se pune în vedere că trebuie să ţi se amputeze picioarele ca să trăieşti, este extrem de dur„, a afirmat Mahler la Digi 24.