Home Politica Antonescu, după desemnarea lui Iohannis prezidenţiabil al PNL: Toată lumea e mulţumită, inclusiv eu

Antonescu, după desemnarea lui Iohannis prezidenţiabil al PNL: Toată lumea e mulţumită, inclusiv eu

by I. B.

Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a declarat, luni, după ce Delegaţia Permanentă l-a desemnat pe actualul lider al partidului Klaus Iohannis drept candidat la prezidenţiale din partea formaţiunii, că toată lumea este mulţumită, inclusiv el.

„Toată lumea este mulţumită: domnul Iohannis pentru că a fost desemnat, partidul pentru că a făcut desemnarea, eu pentru că ceea ce am solicitat, şi anume această pronunţare printr-un vot clar, corect, civilizat, elegant, s-a făcut. În rest, vom vedea ce se mai întâmplă”, a spus Antonescu după şedinţa Delegaţiei Permanente.

El a precizat că scorul obţinut de Iohannis în cadrul şedinţei a fost unul normal, care nu ar trebui să creeze îngrijorare în ceea ce îl priveşte pe câştigător.

„Eu cred că e un scor normal, în limitele normalului. Eu cred că e un scor foarte bun pentru câştigător şi, ce voiaţi, chiar să nu voteze nimeni cu mine sau ce? Nu e îngrijorător deloc, e un partid în care a avut loc o competiţie normală, s-a votat într-o procedură corectă, s-a votat secret până la urmă pentru că s-a invocat Statutul şi cu asta basta”, a mai spus Antonescu

You may also like

2 comments

Marcu 22 iulie 2014 - 12:08

Multumirea d-lui Antonescu viza doar corectitudinea exercitarii votului,nimic altceva.Nu are cum sa fie multumit de fondul problemei asa cum nici eu,nici altii nu suntem.A fost tradat de gasca Orban s.a. si au ramas fara sustinatori in tara.Gata,pnl v-a pastra numele dar v-a fi un ghiveci de vara cu multa tocatura alterata.Ramas bun !

Reply
vlad 22 iulie 2014 - 20:14

Am ajuns in situatia aceasta penibila sa nu avem cu cine vota. Nu-l votez pe Iohannis, dar nici pe Ponta. Din toti politicienii, i-as vota ori pe Geoana, ori pe Tariceanu. Ei doi mi se par demni de functia de presedinte al Romaniei.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.