Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că subiectul adeziunii europarlamentarului PNL Norica Nicolai la ALDE va fi discutat în prima reuniune a Biroului Politic al partidului, când se va analiza dacă demersul acesteia încalcă Statutul PNL.
Gorghiu a fost întrebată dacă adeziunea lui Nicolai la grupul ALDE poate fi considerată o încălcare a Statutului PNL, având în vedere opţiunea partidului pentru afilierea la PPE.
„Este o opţiune politică personală a doamnei deputat Norica Nicolai, care diferă de cea pe care PNL şi ceilalţi cinci parlamentari europeni ai PNL au făcut-o. Cei cinci europarlamentari liberali au făcut o cerere de adeziune la grupul PPE. Cred că acest subiect, opţiunea politică a Noricăi Nicolai, pe problema ridicată de dumneavoastră, dacă a încălcat sau nu Statutul PNL, va constitui unul din punctele de pe agenda pe care Biroul Politic al PNL o va avea la proxima şedinţă„, a declarat Gorghiu, potrivit mediafax.
Ea a menţionat că anunţul Noricăi Nicolai vine după ce la Congresul PNL a fost adoptată o rezoluţie pentru afilierea partidului la PPE cu peste 1400 de voturi „pentru” şi doar cinci „împotrivă”.