În vâltoarea tulburătoarelor evenimente din Ucraina, în România, aflată la o zvârlitură de băţ, politicienii asudau a se certa pe alianţe şi ministere după buna şi tradiţionala îndeletnicire “ţara arde şi baba se piaptănă!”. De mirare nu este, căci atât în general cât şi mai ales în probleme de fond, agenda politicienilor din România rătăceşte printre poveşti ca despre o altă ţară. Impresia mereu mai copleşitoare este, chiar şi pentru simplul spectator la dezbaterea politică din România, că se discută ca despre o cu totul altă ţară. Sunt multe teme politice, dintre care la loc de frunte aşezarea rezultatului alegerilor sau promovarea unor anumite politici economice în matricea unor doctrine politice. Pe când stânga-dreapta în România reală este o biată devălmăşie clientelară!
În plan economic, se atinge probabil paroxismul. Se discută intens despre constrângerile bugetului, dar şi despre alternativele – ţineţi-vă bine, liberale sau social-democrate! – la modul în care a fost conceput. Firmele cu capital autohton cer măsuri de stimulare economică şi chiar elaborează asemenea măsuri în atenţia celor de la guvernare. Se anunţă revenirea economiei şi reluarea creditării. Banca Naţională intervine şi ea micşorând dobânda de referinţă şi sugerează că astfel băncile au toate condiţiile de a învigora creditul, cu consecinţele corespunzătoare asupra activităţii economice. Lista ar putea continua. Se discută intens, în supoziţia că avem o ţară, o economie şi că depinde de noi cum ne chivernisim, cum punem la lucru instituţiile, cum folosim pârghiile, cum implementăm strategiile.
Realităţile de fapt sunt ocolite. Nimeni nu spune explicit că programul de guvernare, bun sau rău, nu este al unora de-ai noştri, de la putere sau din opoziţie, ci este cel prescris de FMI şi CE. Şi că toate discuţiile, cu amendamente sau fără amendamente, sunt degeaba. Nimeni nu spune deschis că de fapt toate sectoarele de forţă şi de profitabilitate din economie sunt în mâna capitalului străin şi că, în asemenea condiţii, decizia în mod firesc, potrivit însuşi principiului capitalist al proprietăţii, aparţine capitalului străin. Şi că, astfel, în economie se face ceea ce acesta spune, pentru că guvernul, după ce statul a cedat către capitalul străin toate poziţiile strategice, nu mai are decât capacităţi limitate de acţiune şi implementare. Guvernul poate muta eventual de la un minister la altul anumite alocări de resurse – şi, vai, ce mai discuţii pline de dedesubturi politice stârneşte acest lucru! – sau poate prevedea resurse pentru schimbări de borduri şi panseluţe – şi, vai, ce fericiţi sunt cei ce le primesc, căci în acest fel se mai pot absorbi în interese clientelare niscai fonduri publice! Dar atât! Guvernul nu mai are nici căderea, nici puterea de a schimba eventual statutul de ţară bananieră al României sau de a modifica ceva strategic în economie pentru interesele naţionale pe termen lung.
Nimeni dintre politicieni nu spune deschis că băncile străine din România fac ce vor, că au parohierea Băncii Naţionale să facă ce vor şi că, dacă sunt eventual în dezacord cu politica Băncii Naţionale, o budează cât pot şi că vor relua creditarea numai în cazul în care stafurile lor din străinătate vor decide aşa, din interese globale care n-au nici o legătură cu România. Şi nimeni dintre politicieni nu spune măcar un cuvinţel că împrumutul de la FMI a fost contractat la presiune externă pentru a aduce în ţară finanţare la dispoziţia firmelor străine rămase fără finanţare în condiţiile crizei din partea mamelor lor din Occident. Şi că, pentru acest scop, statul român s-a împrumutat de fapt în 2009 la concurenţa a cel puţin trei deficite bugetare, spre a finanţa evident doar unul!
În văltoarea evenimentelor din Ucraina, glasul României, cea de la o zvârlitură de bâţ, a fost auzit abia după ce puterile din UE au intervenit politic, alături de Rusia, spre a-şi rostui interesele, inclusiv într-o posibilă scindare a Ucrainei, cu nu se ştie ce consecinţe pentru România . Asta pur şi simplu pentru că ţărilor de la periferia UE nu li se permite să aibă nici interese şi nici păreri, ci doar să le lustruiască ghetele stăpânilor de la Bruxelles, bineînţeles dacă şi când aceştia le dau voie!
NR Acest articol a fost publicat si in editia pe print a Expres Magazin.
