Home Opinie A K J A

A K J A

by Petre Mihai Bacanu

În povestea eşecului salvării  la timp a supravieţuitorilor de pe avionul BN2, cu medici la bord, episod despre care s-a vorbit fără încetare o săptămână, după care aproape a fost uitat, am surprins şi câteva acuzaţii nedrepte la adresa salvamontiştilor. Cineva a declarat că atunci când a venit prima echipă de intervenţie – care era “cel mai probabil” de la Salvamont – nu avea nici un fel de echipament. Imposibil. Salvamontiştii nu se deplasează fără echipamentul de salvare.  Culmea  este că în acea după-amiază Salvamontul a fost alertat ultimul, deşi era cel mai calificat pentru asemenea acţiuni. Şi nici nu se afla pe listele celulelor de criză. Echipele au fost trimise aiurea, la 14 km de BN2, orbecăind noaptea prin pustietatea muntelui într-un haos desăvârşit.  Salvatorii din Stei  erau cei mai aproape de locul accidentului. Cu toate acestea au fost trimişi să caute departe de locul tragediei. Ţăranii din Horea puteau să ajungă acolo cu mâinile în buzunare, dar salvamontiştii aveau tot echipamentul necesar unui transport montan eficient. 

Anapoda s-a derulat şi transportul răniţilor, cu tărgi improvizate din crengi sau în pături. O echipă Salvamont nu pleaca la o salvare fără sania-targă Akja, care asigura accidentatului un transport fără complicaţii. Sute de mii de oameni accidentaţi pe munte, cu fracturi grave, cu coloana ruptă sau loviţi la cap au supravieţuit pentru că au fost transportaţi cu Akja, în condiţii bune.  Akja există şi în varianta demontabilă, fiind transportată ca un rucsac, iar  vara poate fi fixată pe roata “Mariner”. Salvamontiştii sunt atât de bine antrenaţi încât pot trece cu Akja, în corzi, văi abrupte sau pereţi  stâncoşi. Şi orice minut câştigat poate însemna o viaţă  recuperată.

Cunosc bine această ocupaţie nobilă exercitată de oameni cu suflet,  cuprinşi de sentimente alese, pentru că în 1969 am pus umărul la conturarea ei şi am susţinut-o intens.  Dintotdeauna munţii noştri au avut grupuri de salvatori, alcătuite ad-hoc, din cabanieri, vânători, călăuze – aşa zisele pichete de salvare – dar abia în 1969 a devenit o activitate organizată. În genere, în echipele salvamont există medici, cabanieri, meteorologi, profesori, mineri, telecabinişti – am întâlnit un maistru frigotehnist, un preot, un mecanic de locomotivă. Există şi câteva femei în Salvamont. O condiţie: buni alpinişti şi schiori. Salvamontul este, într-un fel, pionierul SMURD  pentru situaţiile de urgenţă de pe înălţimi. Nu de puţine ori salvamontiştii au intervenit la accidente grave de aviaţie, feroviare, cutremure sau alte calamităţi naturale. Au participat chiar şi la salvarea turmelor prinse de ninsori abundente în luna iunie, pe păşunile alpine. S-au avântat şi la stingerea incendiilor de pădure.  Îngrijesc potecile şi marcajele turistice, curăţă izvoarele, construiesc refugii alpine, protejează rezervaţiile ori participă la distribuirea de alimente în sate izolate. A coborî cu Akja, cu accidentatul în ea nu este o activitate banală. Picioarele celor doi salvamontişti care o conduc sunt solicitate la maximum,  ba uneori fac şi ei câte o entorsă.

Salvamontiştii  sunt voluntari cu inima mare, sufletişti sută la sută, nu ştiu ce-i acela refuz, panica îngrozitoare care se instalează pe munte nu-i paralizează.  Nu se găsesc uşor oameni dispuşi  să-şi rişte viaţa şi să plece pe munte în miez de noapte la alarma generală, chiar şi atunci când iarna îi mătură cu viscol şi ger.  Zonele în care se mişcă sunt munţii lor şi cunosc bine toate văgăunile, cotloanele şi ungherele. Acţionează în locuri în care alţii ar capote. Anual, circa 4000 de turişti beneficiază de asistenţa Salvamont. Imaginaţi-vă câte victorii pentru viaţă, din 1969 încoace!

Salvamontiştii  nu cer recunoştinţă, ci respect, pentru că şi ei schimbă România.  Munţii  îşi au oamenii pe care-i merită. Pe munte, dacă nu-i laşi să acţioneze pe cei calificaţi, cauţi acul în carul cu fân.

În timpul dezbaterilor din zilele accidentului din Apuseni  am auzit propunerea  unui fost şef de pompieri, domnul Aurel Udor: soluţia voluntariatului. Voluntari  de genul moţilor din Horea, obişnuiţi să sară la necazurile consătenilor. Dacă Salavamontul are peste o mie de voluntari, ISU ar putea să formeze măcar câte doi în fiecare localitate. N-am auzit nicio oficialitate că s-ar putea apleca asupra acestei propuneri care ar evita situaţiile de genul celei petrecute cu BN2.  Ar fi vorba de oameni cunoscători ai zonelor lor, fiinţe de aleasă omenie, gata să sară în ajutorul  semenilor. Sunt convins că în fiecare localitate s-ar putea găsi cel puţin doi voluntari  ISU. Cum s-a văzut şi la Horea, locuitorii de la munte au fost în stare să intervină într-o zonă montană greu accesibilă şi în condiţii nefavorabile, au intuit unde ar fi căzut avionul, au ştiut să răscolescă pădurea fără harta operaţională şi termoviziune. 

Asupra salvării accidentaţilor din Apuseni persistă şi acum întrebarea: ce n-a mers?

Acest articol a aparut si in editia scrisa a Expres Magazin din luna aprilie.

You may also like

1 comment

silly 12 aprilie 2014 - 12:43

Ne vindecam de bolile din 2014 cu medicamente din…1994?

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.