Mă găseam la Mamaia, acum mulți ani. Lângă hotelul în care eram cazați, eu și ai mei, se găsea lacul Siutghiol care e și acum tot acolo. Marea se găsea pe partea cealaltă, unde erau și sunt, mai multe azi, hotelurile de lux. Dorm puțin de când mă știu așa că, la cinci dimineața, am ieșit ușurel pe ușă, să nu tulbur somnul celorlalți. Afară pipăia zidurile clădirii o briză rece și am fost tentat să mă întorc atunci când m-a cercetat și pe mine și am simțit un fior pe șira spinării. Lângă un pâlc de stuf, doi pescari încercau balta cu undițe improvizate. M-am apropiat încercând să nu-i deranjez. Văzând că vorbesc între ei, m-am așezat și eu la doi pași interesându-mă ”la ce dau”, dacă trage peștele la viermuș sau la râmă, ce fel de solzați are lacul. Fiecare pescar avea cam un kil de albitură, în sacoșe identice. Carasul era și el prezent iar unul din pescari mi-a spus că ar fi crap din belșug în baltă dar nu-i ziua lui în care mușcă. De unde știți că-i și crap? A băgat Mazăre puiet, un vagon a băgat, e pește dar nu vrea să dea azi. Vorbeam o limbă comună, a undițarilor, și le-am căpătat încrederea. Dimineața începea să fie frumoasă. Unul m-a invitat să iau o gură de tărie. E prea de dimineață, am zis, dar am pupat sticla să nu-l jignesc.
– De ce a băgat Mazăre puiet? E lacul primăriei?
– Nu, e al lui. E lacul lui.
Am rămas un timp pe gânduri. Cei doi se uitau din când în când pe furiș în dreapta și stânga, să nu vină careva.
– Are paznici?
– Are și unul din paznici e al dracului de rău. Și Mazăre e al dracului.
Omul, cel mai guraliv, părea cunoscător al zonei și al obiceiurilor. Are și un văr care, povestea el mândru, ține firmă importantă. Îi trebuia o aprobare de la primar lui văru-său. Mazăre nu se uită la tine dacă nu dai. I-a dat cât știa văru-meu că se dă. A aruncat cu banii după el, l-a înjurat și i-a spus să nu mai vină cu mizilicuri. I-a spus cu cât să vină. A venit cu cât i-a spus și i-a dat aprobare.
– Cu cine ați votat la alegeri?
– Cum cu cine?! Părea că am pus o întrebare prostească. Cu Mazăre!
– Păi ați spus că…
– Da, dar uitați-vă la Mamaia asta! Dacă nu era el, era pustiu. A făcut multe pentru Constanța.
La un moment dat cei doi pescari fără permis, fiindcă e prea mult să-i numesc braconieri, au dispărut de parcă i-a înghițit pământul. În spate oprise, la șosea, o mașină din care au coborât doi inși. Păreau interesați și ei de pescuit. M-au cercetat rece și, constatând că nu am un fir cu ac pitit pe undeva, și-au văzut de drum. Prietenii mei matinali nu s-au mai arătat în zonă. Îmi spuseseră că hotelurile sunt ale lui Mazăre, portul e al lui Mazăre, jocurile și bărcile și, firește, lacul unde pescuiau clandestin, tot al lui Măzăre. Mazăre pe care-l furau și ei, cum puteau, și-l votau cu entuziasm, era în tot și-n toate. Îmi pare rău că nu i-am mai întâlnit. N-am apucat să-i întreb a cui e Marea Neagră.
P.S. Un amic mă obligă să revin la acest text. N-ai zis nimic, m-a certat el telefonic, de Mazăre cel de azi. Păi Mazăre de azi e același Mazăre din epoca de piatră pe care o evoc eu. L-am zărit ieri lunecând domol spre arest, mai mult resemnat decât curajos, prima oară însoțit doar de o bocceluță și fără pădurea anatomică de bulane cu care ne obișnuise. Ce m-a surprins, nu doar în istorioara mea, e că toți constănțenii îl știu de hoț și de putred de bogat. Asta nu-i împiedică să-l voteze într-o proporție covârșitoare. E o genă a candorii specifică nației mele? E naivitate? Poate că e puterea unei inteligențe care-mi scapă?! Eu nu știu să-ți răspund. Mă dau bătut. Fă-o tu!
Articol publciat de ampress.ro
