Pentru cei care au trăit în perioada interbelică, explozia de culoare și viață din 1990 era ceva cunoscut.

În timp ce generațiile mai tinere se extaziau, de pildă, la orice reclamă sau produs nou apărut pe piață, după atâția zeci de ani cenușii, interbelicii zâmbeau îngăduitor spunând simplu “noi am mai trăit asta, sau am mai văzut așa ceva“. Sigur că era greu de crezut acest lucru. Starbucks, Paul, Mcdonalds … Cum era posibil? Și totuși, cam așa a fost!

 

Cum era viața socială în perioada 1918-1940

 

Dar iată ce spune Vlaicu Bârna, Între Capşa şi Corso.

 

“În perioada interbelică, primele două automate Herdan au fost în blocul Aro şi în Bulevardul Academiei, vis-a-vis de librăria “Cartea Românească”.

Clientul îşi lua frugala hrană lângă nişte măsuţe dimensionate pentru înălţimea statului în picioare.

Ceva mai târziu, automatul Herdan îşi avea în Calea Victoriei în faţa Palatului Telefoanelor o clădire cu trei nivele.

La parter clientela stătea şi consuma în picioare, la cele două etaje erau mese cu scaune, iar fetele în uniformă luau aici comenzi şi serveau ca la restaurant.

 

În acel loc îşi făcuseră vad boema bucureşteană şi i-am auzit de multe ori pe Jebeleanu, pe Horia Groza şi pe Eugen Ionescu, pomenind de întâlnirile lor de la automat”.

 

Vi se pare cunoscut, nu?

Acum, unele din restaurantele vestite ale vremii au fost înlocuite de cele cu patroni celebri – Marius Tucă sau Gino Iorgulescu, altele rezistă eroic ajutate de lăutari și mici din ce în ce mai mari.

 

“Pentru alte gustări frugale, cu economie de timp şi bani, centrul Bucureştilor mai avea câteva puncte. Era bodega Mercur din pasajul Imobiliara, cu produse din carne, consumate în faţa bufetului, în picioare, apoi bodega Dragomir Niculescu cu vestitele pateuri cu ciuperci şi bere Lowenbrau şi plăcintăria Tic-Tac de pe bulevardul Elisabeta, cu prostiile ei de foetaj fin cu carne şi brânză, asociate vinului negru la sfert sau la pahar. Cât despre vestitele restaurante ale centrului, ele erau Capşa, Enescu, Continental, Modern, Athénée Palace şi Cina”.

 

Lupta pentru publicitate era acerbă și în vremea aceea, așa se face că paginile ziarelor din perioada interbelică erau înțesate de reclame, de la pastă de dinți la încălțăminte – de la încălțămintea Bally, Flota Engleză, sau șoșoni de damă cu patent Macintosch. La reducere, evident. De la 1200, la 500 de lei.

Articol republicat.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.