30 decembrie 1947 a fost ziua fatidică a României. De aici ni s-a tras totul. Dacă vrem o explicație pentru ceea ce ni se întâmplă astăzi, trebuie să ne uităm în trecut. Coșmarul României începe, așadar, pe 30 decembrie 1947, în momentul în care a fost distrusă și ultima redută împotriva comuniștilor. Abdicarea forțată a Regelui Mihai a însemnat instaurarea abuzivă a noului regim, suspendarea statului de drept și a instituțiilor democratice. Sunt 75 de ani de când Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu Dej l-au șantajat și l-au amenințat pe regele Mihai pentru a semna actul de abdicare, pe care comuniștii îl aveau deja scris. Totul s-a făcut în regim de urgență. Regele Mihai remarca într-unul dintre interviurile de după 1989 această grabă sub care se petreceau toate acțiunile comuniștilor. Mereu era ceva care nu suporta amânare, spunea Majestatea Sa. Comuniștii transmiteau permanent un sentiment al urgenței sub care se luau deciziile, pentru a nu exista niciun fel de dezbatere, “ceea ce pentru sistemul democratic era de neconceput”. Regele Mihai a abdicat forțat pe 30 decembrie 1947 și a părăsit România pe 3 ianuarie 1948. Și tot într-o zi de iarnă, Regele Mihai a plecat la Domnul, lăsându-ne să ne luptăm singuri pentru viitorul nostru – înapoi în timp sau pentru o țară liberă, europeană.
Zic: „Cum o să semnez asta?! Și atunci mi-a spus: <Dacă nu semnați acum, într-un sfert de oră, o jumătate de oră, avem 1000 de oameni tineri care sunt închiși și dacă nu faceți ce vrem noi acum trebuie să-i împușcăm pe toți!>. Asta a fost. Cu sânge rece. (…) Și am semnat”. Regele Mihai, în dialog cu Stelian Tănase, despre șantajul comuniștilor din ziua de 30 decembrie 1947.