S-a sfîrşit din viaţă Viorica MOISIL, văduva lui Grigore MOISIL, pe care l-am pomenit de curînd – şi o să-l mai pomenesc adesea, sîmbătă 14 august.
Viorica era însă nu numai „Dna Moisil”; era o personalitate ea însăşi, şi faptul că şi-a pus toate calităţile personale în joc pentru a susţine progresul soţului ei în cercetare şi reputaţie ştiinţifică, iar apoi, după moartea prematură a acestuia, pentru a nu lăsa să i se şteargă amintirea, a fost o opţiune deliberată, o modalitate personală şi asumată de afirmare.
Tot aşa cum devotamentul cu care a ocrotit vocaţia de artist plastic a surorii ei, pictoriţa Lena CONSTANTE, şi a soţului acesteia, Harry BRAUNER, cunoscutul folclorist şi muzicolog, continuator al lui Const. Brăiloiu a fost şi el rezultatul unei opţiuni asumate fără rezerve.
Iată ce scria, la aflarea tristei veşti, prof. dr. Dragoş VAIDA, distins matematician şi apropiat al soţilor MOISIL:
Cartile scrise de Doamna Viorica Moisil ne imbogatesc cunoasterea si numai intr-o singura directie. Suntem obisnuiti cu ideea ca matematicienii nu au biografie, existenta lor fiind absorbita de opera.. In cazul nostru avem un stralucit contraexemplu prin aceste carti. Profesorul Grigore C. Moisil ne apare in multidimensionalitatea puternicei sale personalitati. Cat de saraca ar fi fost imaginea noastra fara ele. Despre cum lucreaza matematicienii s-a scris si mai putin. Observatile, amintirile si documentele pe care ni le pune in fata autoarea ne ajuta sa depasim imaginea conventionala apologetica si sa-l vedem pe maestru lucrand, la tara, la o masa simpla de lemn, luptandu-se cu ideile care inca nu au iesit, ore in sir, rabdarea fiind sustinuta de o iubire exemplara pentru matematica. In fine, lucrarile la care ma refer ne dau informatii inedite, insufletite de firea maestrului, in lupta cu reaua vointa, inertia, cu opozitia birocratiei de lemn, facandu-si drum in labirintul complicatelor relatii academice. Cutare confrate este dulce, altul antonescian iar altul autor al uneia dintre ideile cele mai nefericite, intelegerea cu Zentralblatt ca lucrarile matematicienilor romani sa fie trimise exact acolo unde nu trebuie, recenzentilor romani. Aceste carti se citesc cu placere, dau posibilitate lectorului sa faca descoperiri pe cont propriu. Sa nu trecem cu nepasare pe langa aceste carti in care daca ne gandim mai bine ne regasim fragmente din propria noastra viata. Ele ne vorbesc despre noi, cand lucrarile ne erau scrise de Doamna Ani Balescu sau Vitu, cand purtatoare de cuvant era doamna Climescu, cand nu aveam jeansi, cand copii nostri isi treceau sticla de Cico de la unul la altul, dar cand sedinta de comunicari ne era prezidata de Simion Stoilow
