Vasile Blaga afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, că liberalii vor câştiga alegerile locale din 5 iunie în cel puţin jumătate din oraşele reşedinţă de judeţ din regiunea Moldovei, iar în București vor avea o șansă mare.

AGERPRES: Credeţi că veţi câştiga Bucureştiul? Care sunt proiectele mari pe care le propuneţi bucureştenilor?

Vasile Blaga: Avem o şansă mare în Bucureşti. Am văzut tot felul de discuţii în spaţiul public. Sigur că în Bucureşti – şi nu numai, dar aici mai pregnant – pe partea stângă există aproape un singur candidat, doamna Firea din partea PSD, pe când în zona celor care sprijină centru-dreapta, dreapta, sunt mai mulţi. Există, din acest punct de vedere, o împărţire a votului dar noi avem un candidat extrem de serios, pe domnul Cătălin Predoiu. Este serios, este un tip aşezat, un om cinstit, un om care-şi iubeşte oraşul în care locuieşte de peste 30 de ani. Un om care, de câte ori a fost în funcţii publice, pentru că asta îl diferenţiază de ceilalţi, a demonstrat cu vârf şi îndesat că este un administrator şi, deci, el va putea conduce foarte bine administraţia Bucureştiului. N-aş omite nici faptul că domnul Predoiu nu este un justiţiar de carton, nihilist, cum am văzut poziţii la contracandidaţi de-ai domniei sale. Este un om serios care, atunci când a deţinut funcţia de ministru al Justiţiei, a colaborat foarte bine cu Parlamentul şi iată că am reuşit să propunem şi să adoptăm cele patru Coduri care au fost un pas în faţă în raporturile noastre cu UE şi cu modernizarea justiţiei în România. Nu o să vă dau date foarte multe din programul lui, o să o facă el. Ştiu că îl preocupă, ca pe noi toţi cei care circulăm prin Bucureşti, traficul, problemele de sănătate în Bucureşti, problemele de mediu, problema reţelei de învăţământ. Deci, sunt probleme pe care le va prezenta el, dar şi soluţiile pentru Bucureşti pentru că are un program foarte închegat.

AGERPRES: În cazul unui eşec la alegerile locale, cine îşi va asuma rezultatul şi ce măsuri se vor lua la nivelul conducerii formaţiunii?

Vasile Blaga: Nu va fi niciun eşec, vom câştiga alegerile locale. Responsabilitatea alegerilor locale este a întregii conduceri a partidului şi a fiecărui militant în parte. Să nu uităm că toate deciziile pe care le-am luat, le-am luat doar împreună şi doar în forurile statutare ale partidului. Am validat cu mare atenţie, pentru că astea sunt prevederile statutare, în Colegiul Director Naţional pe toţi cei care candidează în oraşele reşedinţă de judeţ şi pe primii, deci teoretic pe cei care urmează să fie preşedinţi de consilii judeţene. Nu am făcut niciun rabat de la principiile noastre, indiferent cine ce spune, adoptate la Piteşti în luna mai a anului trecut – pe de-o parte, profesionalism, recunoaştere din partea societăţii iar pe de altă parte, decalogul privind criteriile de integritate. Ne-am făcut datoria şi toate deciziile astea ni le-am asumat cu toţii. Evident că orice partid serios îşi face analize după orice confruntare electorală şi îşi va face şi PNL

Integral pe dcnews.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.