„Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu 8, 36-37)
Ce este sufletul omului? Cum ne dăm seama că omul are un suflet mai mic sau mai mare? Iată o întrebare pe care mulţi dintre noi şi-o adresează şi pentru care încearcă să dea un răspuns Părintele Sofian Boghiu, în cele ce urmează.
„În aceste cuvinte puţine şi simple, dar pline de înţeles adânc, Mântuitorul ne aduce aminte de preţul şi valoarea fără seamăn a sufletului nostru. Ce este oare sufletul omenesc şi de ce este el aşa de scump înaintea lui Dumnezeu, încât nimic din lumea aceasta nu-i vrednic de el?
Ce este acest suflet al nostru, dacă însuşi Cerul se bucură când un suflet rătăcit se întoarce la Dumnezeu (Luca 15, 7) şi dacă Însuşi Dumnezeu a luat trup omenesc şi S-a jertfit pentru mântuirea şi fericirea lui?
Sufletul rămâne o mare Taină
Ca să ne putem da seama ce este sufletul şi ce însemnătate are el pentru viaţa noastră pământească, cel mai simplu este să comparăm cadavrul unui om mort de curând cu trupul unui om viu. Şi cadavrul are oase, muşchi, nervi şi sânge; dar nu se mişcă, nu simte, nu vorbeşte şi nu gândeşte ca omul viu. Ce-i lipseşte oare?
Îi lipseşte puterea această tainică şi nevăzută insuflată de Însuşi Dumnezeu în făptura primului om, putere care pune în mişcare trupul şi pe care o numim suflet. Sufletul este şi va rămâne pentru viaţa de aici o mare taină, ascunsă vremelnic în trupul omenesc. El a fost comparat cu un diamant ceresc de mare preţ.
Dacă privim prin el făpturile şi lucrurile lumii, toate strălucesc cu o frumuseţe care întrece toate frumuseţile acestei lumi. Dacă privim prin el mormintele, ele se deschid şi morţii se văd ca şi viii. Dacă privim prin el Cerul, cu lumea duhurilor înţelegătoare, toate se luminează şi vedem plinătatea Împărăţiei vieţii.
Toţi oamenii ar dori să descopere această mare taină şi să pipăie acest diamant ceresc. Dar sufletul nu se poate vedea şi nu se poate pipăi. Zadarnic îl vom căuta în muşchi, în sânge, în oase, în nervi, în creier, în inimă sau în orice altă părticică de materie.
Căci, deşi el există şi în corp şi în afară de corp – aşa cum există un cântec în disc sau un gând în minte – sufletul fiind imaterial nu se poate vedea şi nici pipăi. El este duh aşezat de Dumnezeu în om şi este partea prin care fiinţă noastră se înrudeşte cu Însuşi Creatorul întregului univers. Căci sufletul este duh, aşa cum Duh este şi Dumnezeu (Ioan 4, 24).
Chipul lui Dumnezeu în om
Când a fost plăsmuit omul cel dintâi a zis Dumnezeu în sfatul Sfintei Treimi: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră.” (Facere 1, 26), iar mai apoi citim ca „a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său.” (Facere 1, 27). Tot la începutul Scripturii aflăm că „luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul cu suflet viu.” (Facere 2, 7).
Mai multe citiţi pe site-ul www.ziuaonline.ro.
