Situația finaciară a actriței Aimee Iacobescu nu este cea relatată de aceasta. După ce articolul publicat în Ziarul Ring, în data de 25.11.2015, în care se arăta că  Aimee Iacobescu se zbate în mizerie, i-a răscolit pe români, Uniunea Teatrală din România a venit cu câteva precizări:

„Doamna Aimée Iacobescu este membră a Uniunii noastre din data de 15 iunie 2007. S-a pensionat la 7 noiembrie 2007 cu o pensie de bază în valoare de 1110 lei la care s-a adaugat în procent de 50% – pensia specială UNITER, conform legii 8 pe 2006, în valoare de 550 lei, deci un total de 1660 lei la momentul respectiv.

Ţinând cont de evoluţia punctului de pensie (de la 396,2 la 830,3) şi de punctajul mediu anual, pensia de asigurări sociale a doamnei Iacobescu a crescut de-a lungul timpului, ajungând în prezent la valoarea de 2325 lei (conform calculului: 2,80036-punctaj mediu anual x 830,3-valoare punct pensie) plus 50% pensia specială de membru UNITER, adică 1162 lei, rezultând un total de 3487 lei.

De asemenea, evidenţiem din declaraţia olografă a doamnei Aimée Iacobescu că Domnia Sa beneficiază şi de pensia de urmaş a mamei, pensie a cărei valoare exactă nu o cunoaştem, dar menţionăm că este vorba de pensia unui cadru militar superior, colonel sau general, fost salariat al Spitalului Militar Central.

Doamna Aimée Iacobescu a depus în 5 martie 2014 o solicitare pentru indemnizaţia de merit.Legea nr. 118 din 15 martie 2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit prevede că aceasta se acordă pentru realizări deosebite şi pentru recompensarea unei activităţi de notorietate în domeniul culturii, ştiinţei şi sportului.

În prezent toate locurile alocate UNITER sunt ocupate. Eliberarea unui loc pe această listă se face numai prin decesul unui artist. De aceea este necesară… aşteptarea, oricât de crud ar suna acest lucru. Evident că, există mai mulţi artişti de seamă ai României care încă nu deţin această indemnizaţie şi au depus la UNITER dosare de solicitare.

După momentul depunerii la UNITER a dosarului de solicitare a indemnizaţiei de merit, doamna Aimée Iacobescu a verificat telefonic lunar stadiul solicitării Domniei Sale. De fiecare dată i s-a explicat politicos sistemul de acordare a indemnizaţiilor, oferindu-i-se, de asemenea, posibilitatea acordării unui sprijin financiar pentru problemele de sănătate pe care le are, pe baza unui dosar medical care să fie analizat de Comisia medicală a UNITER. Opţiunea doamnei Iacobescu a fost să nu beneficieze de această propunere de ajutor pe care i l-am fi putut oferi prin programul nostru, Casa Artistului.

Regretăm această situaţie iscată în media. Cu respect, UNITER”, se arată în comunicatul de presă.

Sursa-  http://www.dcnews.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.