Home Actualitate Unde sunt indemnizatiile promise fostilor detinuti politici, domnule premier-candidat Victor Ponta?

Unde sunt indemnizatiile promise fostilor detinuti politici, domnule premier-candidat Victor Ponta?

by Redactia

In februarie 2014, Expres Magazin a initiat o campanie pentru adoptarea unei legi care sa prevada masuri reparatorii pentru fostii detinuti politici, uitati de guvernele democratice de dupa 1989. In petitia initiata de redactia noastra si semnata de 1500 de persoane se arata ca Proiectului de lege 244/2011, aprobat de Senat, este blocat in Camera deputatilor desi exista – atat la acea data, cat si in prezent – o majoritate solida care il putea adopta.

„Fostii detinuti politici si luptatori anticomunisti continua sa fie umiliti de statul roman si acum, la mai bine de doua decenii dupa caderea regimului dictatorial caruia i s-au opus si din cauza caruia au suferit. Statul nu a oferit nimic, nicio masura reparatorie pentru cei care au platit cu ani grei de temnita pentru “vina” de a avea demnitate si credinta. Fostii detinuti politici sunt oamenii care au luptat cu toate mijloacele, mergand pana la sacrificiu, pentru libertate si impotriva unui regim criminal pentru poporul roman”, se arata in textul petitiei initiate de Expres Magazin.

Partidele componente ale Uniunii Social-Liberale, PSD si PNL,  si-au manifestat sustinerea fata de revendicarile fostilor detinuti politici, insa proiectul de lege nu a fost adoptat nici in prezent, la aproape 10 luni de la initiarea petitiei si primele promisiuni ale cabinetului Ponta.

”Vreau ca în cel mai scurt timp să prezentam un set de măsuri prin care statul roman să-și asume greșelile și lucrurile inacceptabile făcute atunci. Trebuie să arătam respect și solidaritate față de acești oameni”, a declarat premierul Victor Ponta pe 13 februarie, la doar cateva zile dupa demararea campaniei si in urma primei intalniri cu Octavian Bjoza, presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania.

La inceputul lunii mai 2014, Partidul National Liberal a depus in Parlament o initiativa legislativa care reglementa dublarea indemnizatiilor pentru fostii detinuti politici, insa proiectul de lege a ramas in blocat in sertarele Camerelor.

In cele peste 6 luni de la depunerea proiectului de lege, in care Partidul Social Democrat si liderul sau Victor Ponta au controlat actuala majoritate parlamentara, initiativa legislativa care prevedea masurile reparatorii pentru fostii detinuti politici nu a fost adoptata. Pana in prezent, Guvernul condus de candidatul social-democrat Victor Ponta a emis doar un aviz favorabil proiectului de lege.

Reamintim ca in fiecare luna mor sute de fosti detinuti politici. In decembrie 2013 au murit 325, iar in ianuarie 2014, 400. In prezent mai traiesc aproximativ 3000 de fosti detinuti politici.

You may also like

1 comment

Veronica Popovici 10 noiembrie 2014 - 18:00

Acesti detinuti politici ,martiri ai istoriei noastre ,au fost cu adevarat oameni politici !Ei si-au dus crezul dincolo de moarte ,ei nu au facut trocuri , ei nu au furat din banii poporului,ei au fost parintii nostri si au iubit acest pamant .Iar acesti tineri politruci ce se vreau politicieni ,si care s-ar parea a fi nepotii lor ,nu le fac cinste acestor bunici , care n-au avut alta alternativa ,decat martiri ai inchisorilor ,daca nu au vrut sa-si indoaie genunchii si coloana vertebrala agandirii si a credintei !Dumnezeu sa-i aiba in paza Sa !

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.