Contrar efectului pe care l-a urmărit prin gestul său, decizia preşedintelui de a renunţa la serviciile Poliţiei şi Jandarmeriei, în fapt la serviciile MAI, nu va face altceva decât să crească imaginea Poliţie Române.
Între imaginea şifonată din partea unui partener, fie el şi instituţia preşedinţiei, şi felul în care privesc cetăţenii Poliţia, bilanţul nu poate fi decât pozitiv, pentru cei din urmă. Cu atât mai mult cu cât Preşedinţia se bucură în prezent de încrederea a mai puţin de 15% din populaţie.
După ce în ultimii ani Poliţia Română şi-a arătat constant „impotenţa” în raport cu fenomenul infracţional ” fie că vorbim de marile jafuri ale anului 2009, fie de lupta împotriva evaziunii fiscale din 2010″ încrederea cetăţenilor în această instituţie fundamentală a statului român este scăzută. Poliţia este în prezent o umbră a instituţiei care era odată: oamenii din eşalonul de execuţie sunt nemotivaţi, funcţiile de conducere sunt ocupate numai pe criteriul politic sau al supuşeniei, iar din punct de vedere logistic bani nu mai sunt nici măcar pentru hârtie.
În aceste condiţii Poliţia Română nu are cum să ofere un serviciu public de calitate care să fie apreciat de cetăţeni. Ce pot însă aprecia cetăţenii este faptul că şi politiştii sunt în aceeaşi situaţie dezastruoasă ca şi ei. Prin empatie, Garcea nu mai e numai oportunistul căutător de şpagă şi plin de supuşenie prostească uneori, Garcea s-a transformat în bugetarul hotărât, gata să susţină un protest în forţă faţă de cei pe care i-a slujit şi care i-au răspuns prin scăderea salariului cu mai mult de 40%.
Printr-o singură decizie, preşedintele are ocazia să renască prestigiul poliţistului român şi să lovească în fapt acolo unde chiar îl interesează – ministrul de interne, cel atât de lăudat de opoziţie în ultimele zile.
Surse din cadrul MAI susţin faptul că, în discuţiile fără presă cu liderii sindicali, Vasile Blaga nu are virulenţa verbală pe care o afişează în mass media, ci manifestă înţelegere şi susţinere pentru aceştia. Acesta este, probabil, motivul pentru care cei 6.000 de politişti nu au protestat în faţa Ministerului de Interne, aşa cum era normal, ci în faţa Palatului Cotroceni.
Dar gestul preşedintelui Băsescu pare a fi, în acelaşi timp o armă cu două tăişuri. Dacă în ochii oamenilor cinstiţi instituţia poliţistului ar avea şansa să capete mai multă credibilitate, în ochii infractorului, dimpotrivă.
Cei certaţi cu legea ar putea să se manifeste şi mai violent decât până acum pentru că însuşi primul om în stat a demonstrat că nu dă doi bani pe oamenii legii.
Dacă ar fi aşa, ar fi grav. Pentru că decredibilizarea de către însuşi preşedintele ţării a uneia sau alteia dintre instituţii aruncă o mare umbră de îndoială asupra modului în care funcţionează statul de drept şi democraţia. Semnalul dat de primul om în stat, legal sau nu, este similar cu subminarea unei instituţii de aplicare a legii şi asta ne face să ne întrebăm: Ce urmăreşte preşedintele prin gestul său?
Orice motivaţii de tipul: au manifestat ilegal sau reproşuri referitoare la folosirea de vulgarităţi de către protestatari sunt puerile. Aceste motivaţii duc cu gândul la faptul că preşedintele s-a supărat ca un copil pe prietenii săi şi i-a dat afară pe uşă. Ori, ne aşteptăm ca preşedintele Băsescu să înţeleagă că este preşedintele unui stat european (cu restricţiile şi obligaţiile ce derivă din această funcţie) şi nu un copil sau un cetăţean supărat pe prietenii săi.
Din păcate, Traian Băsescu creează un precedent, din lunga serie al cărei autor este. De data aceasta însă preşedintele României atacă un principiu fundamental al statului de drept: subminarea unei instituţii de aplicare a legii. Oare ce va urma?
