Home Actualitate Tsipras: Am negociat acordul cu creditorii „cu cuţitul la gât”

Tsipras: Am negociat acordul cu creditorii „cu cuţitul la gât”

by I. B.

Premierul elen Alexis Tsipras a mers marţi seara la televiziunea naţională pentru a susţine acordul cu creditorii, afirmând că l-a negociat „cu cuţitul la gât”, în timp ce oficialii europeni nu ştiu cum să asigure o finanţare punte pentru a preveni intrarea Greciei în incapacitate de plată, scrie Mediafax.

O sursă europeană a spus că situaţia financiară a Greciei pare să se înrăutăţească cu fiecare reuniune, iar guvernele sunt reticente să ajute chiar şi numai cu fonduri pe termen scurt, relatează Bloomberg.

„Guvernul grec nu a primit încă un program de finanţare punte pentru că unii încearcă să îl blocheze. Prioritatea mea este ca alegerea pe care am făcut-o, cu cuţitul la gât, să fie finalizată”, a afirmat Tsipras într-un interviu la postul public ERT-TV.

Parlamentul grec trebuie să voteze miercuri condiţiile impuse de creditorii ţării pentru reluarea sprijinului financiar, în timp ce măsura de control al capitalului a blocat economia care a pierdut deja 25% din valoare, din 2009.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a criticat marţi seara acordul privind noul plan de salvare oferit Greciei de liderii zonei euro, apreciind că datoria publică a statului grec a devenit nesustenabilă şi că Atena are nevoie de reducerea datoriilor.

Tsipras a explicat că pachetul de austeritate este inevitabil, pentru că alternativa ar fi fost ieşirea din zona euro. În schimb, necesarul de finanţare pe termen mediu al Greciei va fi asigurat, iar discuţiile pentru restructurarea datoriilor vor începe în toamnă, a spus premierul.

Comentariile premierului elen au provocat iritare în rândul oficialilor germani.

„Ceea ce a spus ieri premierul Tsipras la televiziunea elenă mă irită. Când cineva spune că nu sprijină cu adevărat ceea ce face, atunci cred că este o problemă, acest fapt nu creează încredere”, a declarat Jens Spahn, secretar de stat în Ministerul german de Finanţe.

You may also like

1 comment

Raul Ștefan 16 iulie 2015 - 07:27

Ponta și Tsipras,acești doi pisici,obligați să coabiteze cu doi mari porci (Băsescu și Merckel)

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.