Traian Băsescu a comentat la B1 TV despre atentatele teroriste din Paris și a declarat că România nu ar trebui să primească niciun refugiat impus prin sistemul cotelor.

”Eu nu îmi schimb părerea pentru că a avut un punct de vedere președintele polonez. Eu am susținut acest punct de vedere de când s-a pus problema cotelor, în luna mai. Este o soluție ilogică și care va genera multe probleme în statale unde musulmanii sunt repartizați artificial”, a spus Băsescu.

Referitor la informația potrivit căriea unul dintre atentatorii sinucigași de langă Stade de France era un imigrant sosit recent în Europa, fostul președinte a spus că la fel ca el sunt alte câteva mii.

”Ca acest individ sunt  mii deja în Europa. Și sunt convins că Europa va avea mult de suferit. Au intrat coordonat. Cei care îi comandă din Sira, din Irak sau de unde sunt știu precis unde se află fiecare și cum să-i utilizeze, care pentru atentate kamikaze, care cu kalașnikovul, care știu să facă bomba.  Eu am considerat evenimentele din noaptea trecută ca în acest moment teroriștii islamiști au declarat război Europei. Nu întâmplător s-a produs la Paris această catastrofă, în inima culturală, în inima tradițiilor europene. Semnalul este extrem de puternic”, a spus Băsescu

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.