De la manea la politică, nu e decât Teo Trandafir!Am rămas mută de uimire să văd că PD-L, partidul cel mai important din Parlament, partidul de guvernamant, despre ai cărui oameni valoroşi, profesionişti, tehnocraţi, creiere, savanţi etc. ne vorbeşte premierul, ori de câte ori poate, n-a găsit nici măcar un om potrivit pentru cursa din colegiul 19, apelând la Teo Trandafir.

Pe vremea când făcea emisiuni la PRO TV, o apreciam pentru capacitatea ei de muncă, pentru forţa de atracţie a publicului, pentru umorul ei molipsitor şi pentru naturaleţea cu care aborda fiecare invitat. Admiraţia mea s-a pulverizat, însă, când am văzut primii manelişti în studioul emisiunii ei. Teo este, într-o oarecare măsură, vinovată pentru ridicarea inculturii acestui gen de muzică la rang de „imn” naţional.

Am empatizat oarecum cu declinul ei ulterior plecării de la PRO şi m-a-ntristat sinusoida descendentă din destinul ei profesional. Am urcat-o din nou, pe culmile preţuirii mele, când a înfiat o fetiţă, cel mai nobil gest pe care un om îl poate face într-o viaţă. Să creşti copilul tău este normal, să creşti copilul altcuiva, ca şi când ar fi al tău, este dovada unei măreţii interioare pe care puţini o au.

Teo Trandafir este o diletantă în politică şi ar trebui să fie conştientă că alegătorii, în mintea cărora maneaua este deja la apogeu, vor să îşi dea votul unor profesionişti care să le rezolve probleme sociale. De numele ei, ca manager, se leagă eşecul postului de televiziune Romantica şi faptul că nu a construit nimic în afara PRO TV-ului, unde avea în spate o formulă de succes, care funcţionează, dupa cum observam astăzi, şi în cazul Măruţă.

Mie, candidatura lui Teo Trandafir mi se pare penibilă, şi nici dacă organizează trei concerte cu Guţă, Adi Minune şi Florin Salam, nu va strânge atâtea voturi încât CV-ul plin de studii al Lilianei Minca să rămână o simplă hârtie lipsită de valoare.

Eu cred, optimist, că vremea nonvalorilor se apropie de sfârşit!

Cel mai greu, în viaţă, este să-ţi cunoşti şi să-ţi accepţi limitele, dar pentru curajul de a le sfida, îi urez candidatului Teo Trandafir, „succes-uri”!

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.