De dimineață, trecând prin fața televizorului, m-a oprit locului știrea legată de sinucigașul din dragoste care, decizând să moară, spre a-și pedepsi iubita care oricum nu-l iubea, a mai luat cu el cinci nevinovați, fără amestec în chestiunea suferinței lui. După ce s-a spovedit preotului Facebook, noul nostru popă și duhovnic, ineficient observ în chestiuni fundamentale, cum ar fi alegerea între viață și moarte, a demarat în trombă și a tamponat frontal un autoturism plin cu oameni care visau probabil la ale lor și-și vedeau de alergătura zilnică spre mereu iluzoria fericire. Rezultatul, comprimat într-o știre de televizor care arată chipie de polițiști, salvări care nu mai au ce salva, gură cască pe margine, încape integral în cifra șașe. Șase morți, cu sinucigașul în frunte. De la faptul divers petrecut pe DN1 se poate pleca spre oriunde. Cine va scrie romanul suferințelor acestui tânăr depresiv? Plecând de la o știre de presă care relata că un student a ucis două bătrâne, Dostoievski a scris ”Crimă și pedeapsă”, roman cu adâncimi de psihologie de neatins, capodoperă a literaturii universale.
La noi tragedia de pe DN1 mișcă niște sensibilități? Da. O psiholoagă contrazice reportera de televiziune, în persoana blândă a Andreei Stroe, în legătură cu o statistică oficială care spune că avem 3 milioane de depresivi. Aceștia, spune specialista în înfundături sufletești fără întoarcere, sunt DOAR cei înregistrați. Cu alte cuvinte, cei mai mulți depresivi nu-s în catastife. Câți or fi cu adevărat? Se ocupă cineva de ei când ei nu mai sunt în stare să-și poarte de grijă? De ce am devenit o țară depresivă? Depresivi erau americanii despre care învățam la școală, în vremea comunistă, că sunt „în putrefacție”. Societatea de consum era ”imperialistă, depresivă și pe marginea prăpastiei”. Noi, care nu prea consumăm, fiind mai mult consumați, cum de am devenit depresivi? Cum de am ajuns pe marginea prăpastiei? Crima, precedată mental de gândul sinuciderii, concomitentă în actul făptuirii, se va dizolva mâine în oceanul de fapte diverse. Pe televiziuni deja rulează filmul candidaturilor – 14 la număr – pentru președinția tribului nevrotic în care trăim. Nu știu dacă în programul prezidențial, presupunând că ar fi unul, în afara râvnei de a ajunge pe fotoliul împrejmuit de slugi de la Cotroceni, figurează și chestiunea sinuciderii. N-am habar dacă unul măcar din cei 14 va face vreo referire de campanie măcar, fiindcă după aceea oricum promisiunile se volatilizează, la numărul în vertiginoasă creștere de români depresivi. Ne va scoate vreunul, măcar prin sforțarea unei intenții, din depresie? Mulți români se sinucid, zic aceleași statistici incomplete, din motive de sărăcie. Mor fiindcă n-au unde munci. Se va bate vreun candidat cu această molimă care ucide?
Articol publicat pe ampress.ro
