Un studiu realizat de Millward Brown arată că românii nu includ suficient fructele şi legumele în alimentaţia zilnică. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, este recomandat consumul unei cantităţi minime de 400 de grame de fructe şi legume în fiecare zi, împărţită în 5 porţii.

Legumele şi fructele au un rol important în prevenirea mai multor boli, precum diabetul, bolile cardiovasculare şi cancerul, deoarece conţin fibre, vitamine şi minerale indispensabile organismului uman. Deşi tot mai mulţi români sunt conştienţi de proprietăţile nutritive ale acestor produse, dieta lor nu conţine suficiente fructe şi legume. Doar 14% dintre români consumă zilnic cele 4-5 porţii de fructe recomandate şi doar 10% legume, iar 47% dintre români consumă fructe de 2-3 ori pe zi şi 37% – legume.

Soluții pentru lipsa fructelor și legumelor din alimentație

Organizaţia Mondială a Sănătăţii confirmă faptul că un pahar de suc de fructe sau suc de fructe şi legume (200 ml) poate înlocui una din cele 5 porţii recomandate de fructe şi legume. Sucurile sunt 100% produse naturale, obţinute exclusiv din fructe şi legume, fără zahăr sau conservanţi adăugaţi. De exemplu, un pahar de suc de portocale la micul dejun încarcă organismul cu vitamina C, oferind energie pentru întreaga dimineaţă.

sursa- http://www.dcnews.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.