Stratfor a publicat un nou raport în care anunță schimbări importante în peisajul geopolitic și economic pentru următorii zece ani. Potrivit acestuia, războaiele, declinul economic și schimbările de putere vor face ca statele considerate acum importante să intre într-un con de umbră. Astfel, România va recupera teritoriile în fața rușilor.

Potrivit raportului, Rusia va deveni tot mai agresivă într-o încercare de a obține securitatea economică, dar pretențiile sale teritoriale și încercările sale de a atrage de partea sa state din fosta URSS vor stârni temeri în rândul vecinilor. Până în 2025, Rusia, așa cum o știm noi, va dispărea din cauza costurilor imense cu înarmarea, costului petrolului în scădere și presiunilor interne. Astfel, în loc vor apărea regiuni semi-autonome.

De această destrămare vor profita România, Ungaria și Polonia, care vor recupera teritorii pierdute în favoarea Moscovei. Polonia va deveni lider în sud-estul Europei și va colabora îndeaproape cu Bucureștiul, într-o alianță antirusă susținută de Statele Unite.

Uniunea Europeană nu va mai reveni la nivelul de creștere economică anterior începerii crizei economice, iar liderii europeni se vor confrunta cu solicitarea tot mai insistentă a populației ca tot mai multe decizii să fie luate la nivel național, nu comunitar.

Statele membre se vor axa tot mai mult pe securizarea granițelor proprii și pe economiile locale.  Influența Berlinului în regiune se va diminua.

Turcia se va impune în competiția cu Iranul și va deveni lider în regiune, fiind ajutată de SUA.

China va continua să fie o forță economică, dar nu va mai reprezenta motorul creșterii economice globale. Ea va pierde poziția de putere economică în fața unei alianțe formată din 16 state din Asia de Sud-Est, Africa de Est și America Latină. De asemenea, Japonia îi va contesta poziția militară în regiune.

Statele Unite se vor implica militar tot mai puțin.

sursa- B1

Foto:thesweeneyagency.com

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.