Liviu Dragnea a primit motivarea în dosarul Referendumului, în care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

Rechizitoriul a arătat că în ziua votului – 29.07.2012 – au fost transmise următoarele comunicări:

– orele 15:17 – Liviu Dragnea: „Veţi primi imediat 7 mesaje foarte importante. Vă rog să urmaţi cu stricteţe instrucţiunile”

– orele 15:18 – „Sistemul de raportare prin SMS vă oferă posibilitatea să vedeţi prezenţa în fiecare SV” (prin „SV” înţelegându-se „secţie de votare”).

– Orele 15:19 – „În acest sens faceţi rapid o analiză cu cei de la PNL şi interveniţi exact unde trebuie”.

– Orele 15:19:49 – „În SV unde e scăzută prezenţa trimiteţi un PSD-ist şi un PNL-ist pentru a mobiliza organizaţiile de acolo”.

– Orele 15:20 – „Cei pe care îi trimiteţi la SV slabe ca prezenţă vor sta acolo până la închiderea urnelor pentru a lua toate măsurile necesare”.

– Orele 15:20:30 – „Pentru fiecare SV se va face urgent o listă a cetăţenilor care nu au venit la vot”.

– Orele 15:20:49 – „Echipele noastre vor merge acasă la cetăţenii care nu au venit până acum şi îi vor aduce la vot”.

– Orele 15:21:10 – „Repet: vor merge la ei acasă să-i aducă la vot. Arătaţi aceste mesaje şi celor de la PNL”.

– Orele 16:47:42 – „PSD-SG: Coordonatorii PSD şi PNL de la fiecare secţie de votare să meargă ACASĂ la familiile care nu au venit la vot şi SĂ LE ADUCĂ SĂ VOTEZE!”.

– Orele 16:51:15 – „Oamenii noştri din secţiile de votare pot afla repede cine sunt cei care nu au ieşit la vot. Dar trebuie să meargă la ei ACASĂ să îi aducă să voteze!”.

– Orele 17:37:32 – „PSD-SG: Mobilizaţi toţi membrii PSD şi PNL, daţi fiecăruia lista cu cei care nu au votat, să meargă la ei ACASĂ şi să-i aducă să voteze, nu să-i aştepte la SV!”.

– Orele 18:49:12 – „Liviu Dragnea: Ieşiţi cu caravanele şi îndemnaţi cetăţenii să iasă la vot. Difuzaţi alternativ <> cu mesajul pe care îl veți primi imediat!”.

– Orele 18:50:51 – „Premierul Ungariei a cerut maghiarilor din România să nu voteze ca să nu valideze referendumul. Vreţi ca peste români să decidă Ungaria? Veniţi la vot!”.

– Orele 19:05:19 – „Puteţi introduce manual prezenţa pentru secţiile de votare unde nu aveţi raportări prin SMS. Nu mai sunt limitate. Urgent toate secţiile să fie verzi (acest lucru însemna, potrivit depoziţiei martorului Ciubotariu Dan Ionuţ, ca datele să fie actualizate într-un interval de sub 1 oră).

– Orele 19:33:22 – „SMS 1 – L. Dragnea: Mai sunt 3 ore. Avem deja peste 6 milioane prezenţi. Ne mai trebuie minim 300 de voturi pe fiecare SV. Ceea ce e foarte realizabil! (continuă în SMS 2)”.

– Orele 19:34:17 – „SMS 2 – L. Dragnea: Organizaţi-vă astfel: 30 de militanţi pe fiecare secţie de votare, iar fiecare să aducă la vot minim 10 cetăţeni în următoarele ore!”

– Orele 21:53:07 – „SG: La ora 21 aveam peste 8 mil. de voturi. Mai trebuie câte 100 de oameni la fiecare secţie de vot şi scăpăm de Băsescu! E timp suficient să-i aduceţi! Curaj!

– Orele 22:11:10 – „Urgent! Luaţi toate măsurile necesare ca toţi oamenii care stau la coadă la secţia de vot să fie consideraţi în incinta SV ca să poată vota” (mesaj transmis la toate secţiile de vot – mii de SMS-uri)

– Orele 22:34:24 – „Foarte important! Asiguraţi-vă că prezenţa de la ora 23 e raportată pe toate secţiile, fără excepţie. Puteţi introduce manual în baza de date unde e cazul” (n.n.: mesaj transmis doar pentru coordonatori).

– Orele 22:53:14 –„Luaţi toate măsurile ca numărătoarea voturilor să se desfăşoare în condiţii corecte! Număraţi cu atenţie şi curaj!” (mesaj transmis către toate secţiile de vot – mii de SMS-uri).

Prin aceste mesaje, Parchetul a considerat că inculpatul şi-a folosit influenţa şi autoritatea asupra persoanelor implicate în mecanismul pe care îl coordona, pentru a le determina să săvârşească fapte interzise în mod expres de prevederile legale referitoare la desfăşurarea campaniei electorale, protecţia datelor cu caracter personal şi a confidenţialităţii votului, exercitarea liberă a votului sau modul de desfăşurare a procesului de votare, cu scopul de a obţine creşterea participării la vot.

Astfel, folosirea caravanelor electorale pentru a îndemna cetăţenii să iasă la vot (comunicările de la 18:49:12 şi 18:50:51), prin folosirea imnului României şi a unui mesaj mobilizator a fost considerată că reprezintă o formă clară a propagandei electorale, prohibită de art.4 al.2 din Hotărârea Parlamentului nr.34/2012 după momentul oficial al încheierii campaniei electorale.

Folosirea reprezentanţilor USL din cadrul secţiilor de votare pentru a identifica persoanele care au ales să nu îşi exercite dreptul de vot şi a întocmi liste ce urmau a fi folosite de către activiştii de partid în scopuri electorale (comunicările de la 15:20:49 şi 16:51:15) a fost apreciată de Parchet că reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art.5 din Legea nr.677/2001 privind protecţia datelor cu caracter personal ale acestor persoane, precum şi a prevederilor Legii nr.3/2000 privind confidenţialitatea votului.

Solicitarea repetată ca activiştii de partid să se deplaseze la locuinţele persoanelor care nu s-au prezentat la vot pentru a-i aduce la secţiile de votare (comunicările de la 15:20:49, 15:21:10, 16:47:42, 16:51:15, 17:37:32 şi 19:34:17) a fost considerată a reprezenta încălcarea vădită a dispoziţiilor art.4 al.4 din Legea nr.35/2008 privind interdicţia oricăror presiuni sau constrângeri pentru a determina alegătorii să participe la alegeri.

Totodată, comunicarea de la ora 22:11:10, cuprinzând solicitarea ca persoanele aflate la rând în afara secţiei de votare la momentul încheierii votării să fie considerate în incinta secţiei pentru a-şi putea exercita dreptul de vot a constituit, în opinia Parchetului, o încălcare directă a dispoziţiilor art.42 al.24 din Legea nr.35/2008, care prevăd că această procedură derogatorie se aplică exclusiv persoanelor aflate în interiorul secţiei.

Referitor la îndemnul de numărare a voturilor „cu curaj” (comunicarea de la ora 22:53:14), rechizitoriul a reţinut că acesta reprezintă o formă de a reaminti persoanelor implicate în mecanismul coordonat de inculpat despre necesitatea de a folosi orice mijloace pentru a obţine rezultate care să permită atingerea obiectivului urmărit şi, totodată, constituie o garanţie implicită a susţinerii pe care urmau să o primească aceste persoane, în situaţia unor eventuale repercusiuni ulterioare. S-a apreciat că frauda extinsă la nivelul secţiilor de votare, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, nu ar fi putut avea loc în lipsa unei asemenea garanţii implicite, asumată de o persoană a cărei poziţie făcea protecţia credibilă.

 

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.