Directorul artistic al Festivalului Internaţional „George Enescu”, Ioan Holender, și-a anunțat retragerea de la conducerea festivalului.

 Ioan Holender a rostit câteva cuvinte în deschiderea concertului dat de Filarmonica din Berlin sub bagheta lui Sir Simon Rattle. Au fost cuvinte de adio, fiind ultima ediție a prestigiosului eveniment pe care a organizat-o.
Stelian Tănase,preşedintele director general al Societăţii Române de Televiziune,  îi cere preşedintelui Iohannis să intervină şi să-l decoreze pe Holender.

Stelian Tănase a spus că această despărțile a fost făcută în stil românesc, iar singurul care ar putea repara greșeala este Klaus Iohannis.

„Inutil să spun că deși Ion Holender a făcut atît de mult pentru România, (mai mult decît toți politicienii la un loc) nu i s-a organizat o festivitate de adio (așa cum s-a facut la Viena după directoratul său de 19 ani ). Ne-am despărțit în stil românesc – cu un discurs. Și Scrisoarea pierdută se termină la fel, avem geniul vorbei. Consumăm realitatea în vorbe. Mai mult, acel discurs a fost ținut chiar de…Holender. Nu s-a găsit niciun înalt personaj să îi mulțumească public pentru cît bine ne-a făcut. Cam ingrați. Nu, domnilor!?… Sper Klaus Iohannis să repare gafa și să ii ofere cea mai înaltă decorație românească. Și tot ar fi prea puțin.

Dar vreau să amintesc aici altceva. Ion Holender a spus – cea mai mare amărăciune a sa la plecare este că nu a reușit să convingă niciunul din liderii politici români să construiască la București o sală de concerte adevărată. Adaug eu – Sala Palatului e o sală de congrese construită la mijlocul anilor 60 de Gheorghiu Dej pentru partid. Sala nu are nicio acustică, nu are instalațiile necesare pentru concerte. Azi e delabrată, murdară, invechită. Este o rușine să aduci artiști de rang mondial să cînte pe o asemenea scenă de lumea a treia. Este o rușine să primești spectatorii în asemenea condiții în Europa 2015. În 2003 cind a inceput colaborarea cu Ion Holender i s-a promis repetat că se a contrui o nouă sală de concerte, adecvată, modernă etc.

Spunea în discursul amintit că a vorbit de nenumărate ori cu toți președinții de atunci încoace, cu toți premierii, cu mulți miniștri. Si că toți i-au promis, dar totul a rămas la vorbe. Aici e geniul nostru național. La promisiuni nu ne întrece nimeni. Să îi amintim pe cei care s-au perindat la Palatul Cotroceni și Palatul Victoria. Ion Iliescu, Traian Băsescu, Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu, Emil Boc. Miniștrii culturii nu îi mai amintesc, sunt prea multi și insignifianți”, a scris Stelian Tănase pe blogul său.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.