Home Actualitate „Stan şi Bran” se întorc – VIDEO

„Stan şi Bran” se întorc – VIDEO

by Ana Barb

Celebrul cuplu de comici Stan și Bran, care au încântat generații întregi, revin într-o nouă formă. 

Gaumont Animation, divizia de animaţie a prestigiosului studio cinematografic francez Gaumont, va produce şi difuza un serial animat ai cărui protagonişti vor fi celebre personaje din serialul de comedie „Stan şi Bran/ Laurel & Hardy”), informează Variety.com.

Studiourile Gaumont au achiziţionat drepturile de ecranizare de la Larry Harmon Pictures Corporation cu scopul de a relansa franciza „Stan şi Bran”, după 50 de ani de la lansarea primului episod din acea serie de comedie.

Studiourile franceze se vor ocupa, de asemenea, de distribuirea noului serial şi de organizarea campaniilor de promovare a acestuia. Noul serial – care va conţine 78 de episoade cu durate de aproximativ şapte minute – se va adresa în principal copiilor cu vârste cuprinse între cinci şi opt ani. Protagoniştii franciziei originale, Arthur Stanley Jefferson şi Oliver „Ollie” Hardy, au devenit foarte repede veritabile vedete ale culturii populare din anii 1920 şi au jucat împreună în peste 100 de filme.

sursa- www.dcnews.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.