Decisesem, după ce am scris un sfert de veac despre Băsescu, să nu-i mai scriu și pronunț numele. Niciodată. A ieșit la pensie, se ocupă de nepoți, ”doarme în sfârșit liniștit”. A spus-o, cu îndârjită repetiție, chiar el. Sigur că, de când tot înot cu pixul după flota risipită în cețuri de Băsescu, de când mă tot ocup jurnalistic de el, de furturile lui, de minciunile lui, de fariseismul lui grețos, știu că orice ar spune nu-i așa. E fix invers. Nu se ocupă de nepoți. Nu doarme liniștit, dovadă că fantoma lui disperată se arată iar, în televizor, în politică, oriunde se poate face văzut și auzit. Nu e liniștit, fiindcă – se vede de la o poștă – îl muncește gândul că Udrea ar putea vorbi. E singura persoană din viața lui care știe tot despre el și-l poate strivi într-o secundă. Băsescu e pe eșafod, cu lațul de gâtlej, iar Udrea poate da un brânci oricând scaunului de sub el. ”E puternică, nu va spune decât ce vrea ea, e puternică, e puternică”, strigă din televizor Băsescu să se audă până-n pușcărie, iar vocea care suna cândva bărbătoasă devine de scapete. Am încredere în tine, am încredere, Nuțico!. E o implorare, e o îmbărbătate, e o rugă?  Ce legături, dincolo de banalele amoruri cântate de lăutari în toate crâșmele, banalizate până și ca bancuri, există între Băsescu și Udrea și la ce sume se ridică? Câți bani a furat, dincolo de flota găsită de procurorul Morar cu valoare zero, câte zerouri din astea mai sunt la activul lui Băsescu și la activul cuplului Băsescu-Udrea? Unde e capul mafiei la noi? Cine are curajul să-l arate și să nu se sperie arătându-l?

    Stafia Băsescu a reapărut concomitent cu acuzele care curg asupra favoritei și, mai ales, după încătușarea madamei cu cătușe care nu-s de destrăbălare amoroasă. Nici asta n-ar fi fost destul spre a mă determina să ies din starea de silă și să scriu iar despre Băsescu. În dimineața asta am auzit câțiva ziariști, cel mai aprig fiind Cristoiu, care l-au lăudat pe Băsescu atât de fără frână încât m-am îngrozit. Cristoiu, după ce încălziseră alții ciorba, a exclamat de parcă ar fi fost Cristofor Columb descoperind noul continent – Băsescu l-a ales pe Iohannis, fără Băsescu, Iohannis nu era la Cotroceni, Băsescu a avut un rol ”colosal„. Parcă așa a zis, ”colossssal”. Ai înnebunit Jack? Bătrânețea mai poate tâmpi omul, dar chiar așa?

    Stafia Băsescu a reapărut. Udrea a devenit, din marea iubire, marele pericol. A vizitat-o acasă în arest, i-a plâns în poală, mi-l imaginez în genunchi, mângâindu-i țurloaiele. Fii bărbată Nuțico, te scot eu. Și a reapărut ca strigoiul în uliță s-o scoată, altfel intră el. Cum o scoate? Greu de crezut că va reuși. N-a reușit visul lui nebunesc, de faraon atins de filoxera puterii veșnice, de a o face faraoancă în locul lui. O va scoate din pușcărie? Eu nu cred, dar văzându-l pe fostul meu coleg din tinerețe,  Cristoiu, zugrăvind cu atâta entuzism portretul eroic al Băsescului, cel care până și pe Iohannis l-a fătat, din marsupiul lui de iepuroaică productivă, la alegerea căruia a avut o contribuție colosală și monumentală și supraextraordinară, înțeleg că nebunul a mai înnebunit o dată și, din disperare, își activează armiile risipite și încearcă marea cu reumatismul. Firește, cred eu, că va fi un fâs, dar într-o Românie a tuturor posibilităților nelegiuirii, nu-i exclus să se mai petreacă una.

Articol publicat pe ampress.ro