Citesc, emoționat, comentariile la o știre distribuită ieri de AMPress. Am postat-o și eu bucuros, pe cele două pagini care adună  dialogul meu cu lumea. Este vorba despre performanța unei minunate copile din Brăila, pe care o cheamă Andra Cristiana Ștefan. Are 17 ani și este eleva Colegiului Național ”Nicolae Bălcescu” din orașul dunărean care ni i-a dat, ca scriitori, pe Panait Istrati și Fănuș Neagu, iar ca om de știință pe Ana Aslan. Mai sunt și alți brăileni în raftul de bibliotecă al culturii și științei românești și universale. Felicitări și dinspre sufletul meu, copile frumos, cu privire – ți-am tot admirat poza – care adună în ea toată luminoasa speranță a lumii. Cu o neliniștită curiozitate, m-am apucat să citesc comentariile, multe, extraordinar de numeroase la această știre de presă. Ele întrec de sute de ori comentariile la performanțele Simonei Halep, singura româncă, se pare, cu care presa se laudă și-o aduce, pe merit, firește, în prim plan și întrec de mii de ori interesul, din ce în ce mai rezumat și pitic, pentru un discurs politic. Andra a câștigat, în Australia, un corcurs special, cu capcane și întortocheli de Peșteră a Minotaurului, ieșind inteligent din toate capcanele juriilor. La un capitol – concursul a avut ca temă creierul uman – a fost pe locul I. În ansamblu, s-a clasat pe podium, a treia, după o australiancă și un elev american. Profesorul care a pariat pe ea a însoțit-o, schimbând trei avioane, acolo unde se ține acest concurs al inteligențelor junimii mondiale. Felicitări și lui, într-o lume în care cazna și înflăcărarea pedagogilor sunt din ce în ce mai ajustate. Ajustate de traiul profesoral prost, de un dezinteres care se lățește și de lipsa, la atâția, a vocației.

Bucurându-mă eu, de parcă această adolescentă brăileancă ar fi copilul meu, am descoperit în mine o coincidență sufletească, perfect suprapusă peste sutele și miile de aprecieri venite de la alți cititori. Dumnezeule, această știre a destupat sclerozata credință a multora că nu mai suntem mândri de a fi ce suntem, adică români. Suntem mândri. Orgoliul nostru are nevoie de câte un copil genial care, cu bagheta magică a minții și sufletului lui înaripat, să aducă la suprafață scufundata noastră mândrie. Nu, mândria de a fi român – fiindcă asta spun toate comentariile – n-a împietrit și nu trebuie extrasă din roci, cu târnăcopul. Copilul acesta brăilean a adus țării lui mai mult decât acel premiu, a adus darul unei multiplicate emoții. O trăiesc și eu. Poate că, așa cum scrie un cititor, televiziunile vor da câteva minute la o parte Cruduțele țâțoase și imbecișii găunoși care umplu ecranele, făcând loc și acestei copile și altor minunați copii care, uitați de o presă imbecilizată și câinoasă, ar putea făptui mult bine pentru încrederea noastră în patria care ne-a plămădit. Puneți-i și pe ei să vorbească. Poate ne vor reaminti că suntem o țară care a dat, în relieful universal, mari și sclipitoare minți. Oricum, cu și fără asta, mândria de a fi român este, ca un zăcământ nevândut, în noi. N-am înstrăinat tot. Am crezut că la talciocul planetar am pus și inima  pe tarabă. Nu-i așa. Negustorul sufletesc și-a ținut pentru el orgoliul de a aparține acestui ogor de fragi, păduri și oseminte.

Articol publicat pe ampress.ro

loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.