Home Actualitate Şeful de la Drumuri despre autostrada electorală a lui Ponta.”Vă daţi seama că ne-am speriat cu toţii!”

Şeful de la Drumuri despre autostrada electorală a lui Ponta.”Vă daţi seama că ne-am speriat cu toţii!”

by George Avram

„Vă daţi seama că ne-am speriat cu toţii!”, „Noi acolo ne-am temut, sincer”, „Doamne, dacă se întâmplă să alunece terenul acolo!”, „Toată iarna am avut maşini de intervenţie puse acolo. Toată iarna am avut camere video”, „Ne-am temut, vă daţi seama”, „Deci ne-am temut, sincer, ne-am temut”. Astfel descrie, într-un interviu acordat gândul, şeful CNADNR, Narcis Neaga, temerile care l-au cuprins în momentul în care au apărut primele fisuri pe lotul 3 din autostrada Orăştie-Sibiu, deschis circulaţiei cu fix două zile înainte de turul 2 al alegerilor prezidenţiale, în toamna anului trecut.

Neaga a admis că fisurile au apărut în alt loc decât cel în care se aşteptau specialiştii companiei de autostrăzi. Acesta nu exclude rezilierea contractului cu construtorul italian, iar în cazul scenariului unei insolvenţe a constructorului, spune că garanţia de 60 de milioane de lei ar acoperi lucrările ce ar mai trebui făcute.

Amănunte pe gandul.info

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.