Dupa ce am vazut in analiza anterioara care sunt cateva dintre diferentele specifice intre securitatea interna si externa de la Bucuresti, de la Moscova si de la Washington, sa observam, astazi, cum poate fi sustinuta afirmatia mea conform careia, Romania se afla, din punct de vedere democratic, dar si al sigurantei nationale, intr-o situatie periculoasa, in care, securitatea s-a substituit statului si scapa oricarui control.

Se fac din ce in ce mai frecvent cateva afirmatii. Responsabilii unor institutii cheie din Romania le contesta. Una, de pilda, este ca exista servicii secrete care, nici macar aparent, nu se afla sub controlul puterii legislative. Cum este, de pilda, serviciul secret al Ministerului de Interne. Sau serviciul secret al Armatei. Sau serviciul secret care functioneaza in interiorul Directie Nationale Anticoruptie. Sau afirmatii de tipul: „controlul exercitat de Parlament este doar formal, in realitate, securitatea fiind cea care ii controleaza pe reprezentantii comisiei de specialitate”. Si, extrem de frecvent, din ce in ce mai frecvent, se vorbeste despre rolul jucat de securitate in operatiuni care nu ar trebui sa fie apanajul acesteia, cum este, de pilda, combaterea coruptiei institutionalizate. Unde, intr-un stat de drept, rolul securitatii interne este doar acela de a oferi justitiei o serie de indicii sau chiar probe, atunci cand acestea nu pot fi obtinute pe alta cale. La noi se vorbeste insa, din ce in ce mai frecvent, de faptul ca multiplele decapitari la care asistam sunt opera unui asa-zis binom, Coldea-Kovesi, in care, primul joaca rolul de dirijor, iar procurorul general, cel de executant. Si ca, de fapt, am asista la o lupta finala pentru confiscarea deplina a puterii de catre securitate, prin reprezentantii ei. Tot la noi, si nu in alta parte, din ce in ce mai multi analisti insista asupra faptului ca si securitatea externa este neobisnuit de activa, ea ocupand, din ce in ce mai vizibil, pozitii cheie, nu numai in aparatul diplomatic, ci si in epicentrul unor institutii guvernamentale. Si, de aici pana la observatii publice privind batalia pe care cele doua principale servicii secrete o dau pentru ocuparea  pozitiilor de conducere in Parlament, in Guvern, in puterea judecatoreasca si in presa – cea de-a patra putere in stat – nu a mai fost decat un mic pas. Care a fost si el facut.

Cum stau lucrurile, de fapt? Pai ele stau cam asa. Cel putin un prim-ministru al Romaniei este produsul unui serviciu secret. El se numeste Mihai Razvan Ungureanu si a condus ultimul guvern al regimului Traian Basescu, dupa care, impins de aceleasi servicii secrete, s-a asezat fix de-a dreapta lui Klaus Iohannis, unde transpira pentru a reveni la butoane. Sa speram, fara niciun folos. Stim, cu certitudine, ca cel putin un al doilea prim-ministru al Romaniei, domnul Victor Ponta, a fost recrutat, cu multi ani in urma, de Serviciu de Informatii Externe, a fost asistat pentru a urca rapid scarile ierarhice, atat ca procuror, cat si in calitate de politician, apoi pentru a prelua conducerea celui mai important partid din Romania, practic, a intregii stangi socialiste, si, in fine, a fost propulsat in fruntea unui guvern, in care se afla si astazi, bine mersi. In paranteza fie spus, mai stim si ca, deloc intamplator, socrul sau, domnul Ilie Sarbu, a fost si el, daca nu cumva, in ciuda varstei, mai este, ofiter acoperit al aceluiasi Serviciu de Informatii Externe. Si iata-l jucand un rol cheie in politica. Mai stim ca in situatii asemanatoare sunt sefi de institutii cheie ale statului, cum ar fi cele ministeriale ori din conducerea administratiei publice centrale si locale sau pozitii de decizie in Banca Nationala, la ANI, la DNA, in justitie, la Inalta Curte sau in Parlament, chiar in interiorul comisiilor care, vezi Doamne, supravegheaza activitatea serviciilor de informatii. Cele aparent supravegheate de Parlament.

Dar acestea, sa spunem, sunt vorbe. Barfe. Supozitii. Insinuari. Care sunt, insa, faptele? La aceasta intrebare putem raspunde fara prea mare dificultate, luand pulsul situatiei in care se afla Romania. Ce suntem noi? Aparent, un stat care se poate mandri cu apartenenta la Uniunea Europeana si NATO si cu un parteneriat solid, strategic cu Statele Unite. In realitate, jucam rolul unei puteri locale, de margine, a unei colonii sau, daca ne raportam la vechiul Imperiu roman, a unui cetati de frontiera. Cu toate avantajele, dar si cu toate neajunsurile acestui complex statut.

O definitie obiectiva a statului roman de azi si cat se poate de succinta poate fi data in trei propozitii.

1. Sub aspect economic, Romania este deznationalizata si a devenit o piata de forta de munca, o piata de desfacere pentru produsele altora si o sursa de materie prima. Tot pentru altii. Capitalul intern este subtire si tot mai mult subtiat.

2. Din punct de vedere al sigurantei cetateanului, realitatea este ca nivelul de trai este extrem de scazut, printre cele mai scazute din Europa, iar speranta intr-un viitor mai bun si intr-o perioada rezonabila este din ce in ce mai mica.

3. Romania este lovita de flagelul coruptiei institutionalizate, caruia serviciile secrete si celelalte institutii de forta, precum si puterea justitiei au fost incapabile sa i se opuna timp de douazeci si cinci de ani si nu exista, in realitate, nicio certitudine ca, astazi, asistam la altceva decat la un simplu schimb de stafeta, de roluri chiar, intre actorii marilor operatiuni de fraudare a avutului public.

Daca securitatea s-a substituit statului si daca statul arata asa cum arata astazi, atunci putem judeca si singuri ce s-a intamplat, de fapt, in Romania, de ce ne afla acolo unde ne aflam si, mai ales, ce este de facut. Pentru ca solutii exista. Cu conditia sa existe si vointa.

sursa- corectnews.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.