Marian Munteanu, explică, într-o scrisoare trimisă presei, ce a făcut în ultimii 26 ani.
Iată scrisoarea:
Deşi ştiu că este un text plictisitor, sunt nevoit să îi rog pe cei care au nelămuriri cu privire la persoana mea să sacrifice câteva minute pentru a citi această scrisoare. Ea poate fi publicată oriunde, de oricine, cu condiţia ca textul meu să fie redat integral şi corect reprodus. Dacă sunt vizate doar unele aspecte ale activităţii mele, pot fi reproduse capitolele considerate de interes. Vreme de mulţi ani au fost puse în circulaţie o serie de lucruri neadevărate despre mine. Unele au fost insulte sau denigrări grosolane, altele, insinuări viclene, altele falsificări sau minciuni prin omisiune. De ceva timp sunt semne că atacurile la adresa mea par să capete un nou avânt. În general, se pleacă de la întrebarea viclean-retorică: Ce-a făcut, dom’le, ăsta, în ultimii 26 de ani? Unde a stat ascuns? Ce aranjamente – precis, neonorabile – o fi făcut? De ce a tăcut atâţia ani? Etc., etc. De când există internet în România, toate datele privind activitatea mea sunt accesibile publicului larg. Ele au fost prezentate sec, corect, cu titlu pur informativ, pe un site anume dedicat, munteanu.ro. Evident, nu m-am aşteptat ca cei angajaţi în maşinăria defăimării să aibă decenţa să îl consulte sau să-mi solicite opinia înainte de a răspândi tot soiul de grozăvii despre mine (pe aceeaşi pagină sunt, de 17 ani, şi toate datele mele de contact). M-a mâhnit doar când, uneori, oameni din afara acelei maşinării, au preluat şi răspândit neadevăruri fără a ţine cont de informaţiile prezentate de mine. Dar, cum se zice, asta e viaţa ! O să insist, în cele ce urmează, nu atât asupra lucrurilor pe care le-am făcut, cât asupra celor pe care NU le-am făcut – nu doar în ultimii 26 de ani, ci dintotdeauna.
Ilegalităţi, venituri, foloase materiale
Nu am participat niciodată la vreo ilegalitate, nici direct, nici indirect, în nici un fel (poate, doar, cu excepţia activităţilor anticomuniste din perioada 1984-1989 care, în logica regimului de atunci, ar fi putut fi considerate „ilegale”). Nu am primit nici un fel de venituri necuvenite, avantaje, bani sau bunuri materiale, niciodată. Am trăit din munca mea şi nu sunt dator nimănui cu nimic. Singurele mele resurse materiale au fost salariul de muncitor în anii 1983-1987, bursa de student (1987-1991) şi veniturile realizate, legal, de companiile create de mine, alături de asociaţii şi colaboratorii mei – toţi, fără excepţie, cetăţeni români, oameni profund cinstiţi şi fără nici o legătură cu sistemul politic sau cel de afaceri conexat acestuia.
Activitate economică, privatizări, asocieri
În întreaga mea activitate economică, nu am primit nici un fel de sprijin (finanţări, aporturi de capital, contracte preferenţiale etc.) de la nimeni. Nu am privatizat nimic. Nu am dobândit terenuri, clădiri, spaţii sau alte bunuri, mobile sau imobile. Nu am avut asocieri sau colaborări cu persoane din zona politică sau de putere, a cercurilor de afaceri sau de influenţă conectate la acestea. Nu am făcut comerţ cu nimic (cu excepţia cărţilor pe care le-am editat, dar de pe urma cărora nu am câştigat nici un ban). Principala mea activitate a fost în domeniul resurselor umane, reprezentând 99% din cifra totală de afaceri a firmelor care au sau au avut vreo legătură cu mine. Aceste societăţi, pe care le-am condus în perioada 1995-1999 şi în care încă mai deţin acţiuni, sunt cu taxele şi impozitele plătite integral şi fără nici un fel de datorii. Peste 98% din încasările totale ale acestor firme sunt rezultatul serviciilor oferite unor mari companii private, ai căror proprietari sau administratori nu fac parte din cercul meu de prieteni sau cunoştinţe.
Activitatea ştiinţifică şi profesională
Mi-am finanţat singur întreaga activitate de cercetare ştiinţifică – inclusiv cercetările de teren şi cărţile pe care le-am publicat. Pentru cei 10 ani (1999-2009) în care am predat la Universitate, ca profesor asociat, nu am primit salariu decât pentru câteva luni; ca cercetător asociat la un institut academic (2010-2016), am lucrat, de asemenea, pro bono.
Activitatea civică, culturală, patronală
Nici de pe urma activităţilor mele civice nu am avut vreun beneficiu material. Întreaga muncă depusă în colaborarea cu asociaţii civice, fundaţii, confederaţii patronale, ligi, societăţi culturale, în ţară şi străinătate, a fost strict voluntară, neretribuită, indiferent de funcţiile deţinute în acele entităţi. Cheltuielile legate de aceste colaborări au fost suportate de mine, personal, sau de entităţi create de mine. Nu am primit bani de la alte persoane sau fundaţii româneşti ori străine, instituţii de stat, fonduri europene etc.
Funcţii, demnităţi, diplome
Nu am deţinut nici o funcţie sau demnitate publică, nu am primit nici un fel de indemnizaţii, diplome, decoraţii sau orice fel de alte avantaje sau privilegii din partea nimănui. Am refuzat public diploma de „revoluţionar” şi nu am primit, în consecinţă, nici un ban sau avantaj potrivit acestui „criteriu”. Am avut întotdeauna în minte cuvintele lui Avram Iancu, pe care le-am pus, în tinereţe, ca deviză a Ligii Studenţilor: „Nu ne-am luptat pentru jucării”.
Relaţia cu partidele şi liderii politici
Nu am participat la activitatea partidelor politice care au dominat România postdecembristă. Singurul lider politic pe care l-am susţinut a fost domnul Ion Raţiu. Din păcate, încercările domniei sale nu au fost încununate de succes. De-a lungul timpului, am fost în situaţia să discut sau să negociez implicarea în proiecte politice majore, dar nu am identificat nici o posibilitate realistă de a ajunge la un rezultat constructiv, care să corespundă modului în care consider eu că trebuie slujită România. În calitate de fondator al Ligii Studenţilor am avut, în ianuarie 1990, contacte şi discuţii cu domnul Ion Iliescu şi alţi membri ai conducerii Frontului Salvării Naţionale, recent instalat la putere. Am refuzat să ader la FSN, deoarece am considerat politica şi orientarea acestuia contrară intereselor naţionale. Am luptat cu toate forţele mele, alături de colegii mei, împotriva acestei formaţiuni, pe care am considerat-o, din capul locului, un pericol pentru România. Am fost, pentru câteva luni, membru al Alianţei Civice (1990-1991), din care a trebuit să demisionez, fiind într-un sever dezacord cu majoritatea membrilor consiliului de conducere. Fiind încă student atunci, opoziţia mea la deciziile acelui consiliu, format din oameni cu o anumită reputaţie profesională şi o bine conturată imagine publică, ar fi fost inutilă şi imposibil de susţinut public sau politic. Am respins proiectul pus la cale de grupul constituit în jurul domnului Emil Constantinescu de către lideri ai Alianţei Civice şi ai altor structuri. Nu am fost de acord cu îndepărtarea lui Ion Raţiu din cursa prezidenţială şi, mai ales, nu am fost de acord cu liniile de acţiune ale Convenţiei Democratice (1992-2000), pe care le-am evaluat ca falimentare şi subordonate, practic, aripii FSN conduse în acel moment de domnul Petre Roman. Am elaborat, în septembrie 2000, un posibil proiect de ţară („Misiunea noastră: salvarea statului român”) pe baza căruia am avut discuţii şi negocieri cu liderii politici ai Alianţei Naţionale, domnii Valeriu Tabără, Virgil Măgureanu şi Mircea Druc. Am apreciat că doar printr-o capacitare responsabilă a unor zone de forţă mai puteau fi oprite, atunci, degringolada şi corupţia ce năpădiseră ţara. Ar fi fost, în opinia mea, singura posibilitate de a opri revenirea completă la putere a grupării domnului Iliescu (nu cred că mai e cazul să comentez consecinţele acelui regim, devastator şi nociv pentru societatea românească). Negocierile au rămas fără rezultat şi, în consecinţă, nu m-am înscris în alianţa respectivă şi nu am candidat (liderii respectivi optând, ulterior, pentru o altă direcţie politică, cea reprezentată la vârf de domnul Traian Băsescu). În perioada 2000-2015 nu am susţinut nici o iniţiativă politică, dar am participat la numeroase activităţi civice şi culturale, în ţară şi străinătate.
Un mesaj şi o rugăminte
Nu mi-am schimbat niciodată opţiunile şi nici nu am abandonat vreun moment valorile în care cred: cele ale civilizaţiei româneşti, ale spiritualităţii creştine, ale democraţiei şi libertăţii. Am avut mereu ca reper ideatic opera lui Eminescu iar ca temei credinţa în Dumnezeu şi dragostea de patrie. Nu am cedat niciunei presiuni şi niciunei ameninţări – şi au fost destule în aceşti ultimi 30 de ani. Am făcut atât cât am putut (mult, puţin, alţii vor aprecia), dar întreaga mea activitate culturală, civică şi politică a fost spre apărarea intereselor ţării şi ale poporului nostru. Rugămintea mea este, stimaţi cititori, să cereţi oricui ar vehicula sentinţe sau etichetări care ar contrazice cele afirmate de mine în această scrisoare, să prezinte probe. Veţi constata cu uşurinţă că nici una dintre acuzaţiile care mi-au fost aduse nu pot fi probate, aceasta pentru simplul motiv că cei care le vehiculează fie mint cu neruşinare, fie s-au lăsat amăgiţi de cine ştie ce denigratori de profesie, mai mult sau mai puţin „dezinteresaţi”. Nu pretind celor ce nu agreează eventualele mele mesaje sau propuneri civice ori politice să fie de acord cu mine. Cred, însă, că am dreptul să le cer să nu mintă şi să nu-i înşele pe oameni. Atâta tot.
În rest, sănătate şi Doamne ajută !
Bucureşti, 4 Aprilie 2016 Marian Munteanu

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.