„Follow the money” este o maximă după care s-a ghidat omenirea probabil chiar din momentul când nu a mai putut funcţiona „trocul” cu bunuri, iar în zilele noastre este mai actuală decât oricând. Deşi la un pas de graniţele României, în Turcia deja a început, deocamdată neoficial, un război clasic, miza fiind rezervele de petrol, România a intrat şi ea în război, tot neoficial, fără ca vreunul dintre conducătorii ei să consulte în vreun fel populaţia. Asistăm la mişcări masive de „trupe”, în cazul nostru de active şi sute de milioane de euro, iar mişcarea politică a apariţiei aproape pe neaşteptate a lui Klaus Iohannis în fotoliul de preşedinte, precum şi prigoana evidentă a premierului Victor Ponta, care s-ar putea solda cu demisia acestuia se poate înţelege, mult mai bine, în contextul războiului invizibil în care a fost atrasă ţara pentru care s-au înfruntat cei doi.

Asaltul „puterii judecătoreşti” asupra gigantului rus Lukoil, într-un dosar cu o miză de  două miliarde de euro prejudiciu nu este nimic altceva decât o declaraţie de război a Americii împotriva Rusiei. Ar fi, din punctul de vedere al prejudiciului, cel mai important dosar economic luat în discuţie din istoria noastră, deşi metoda spolierii multinaţionalelor care funcţionează în România în favoarea adevăraţilor lor proprietari este, cu siguranţă, o metodă larg folosită la noi. În comparaţie cu acest prejudiciu, cele 300 de milioane de dolari, din dosarul Flota par, aproape, o glumă proastă. În acest fel se explică, în sfârşit, de ce americanii ţineau cu tot dinadinsul să o protejeze pe Laura Codruţa Koveşi, dar şi de ce unii politicieni făceau declaraţii bombastice, exact la timpul potrivit, în legătură cu acest subiect.

De fapt, Lukoil nu este altceva decât unul dintre cele mai importante instrumente de cucerire ale Rusiei, acesta fiind şi motivul pentru care Traian Băsescu, în momentul primei încercări de intimidare a ruşilor, le-a transmis sfidător celor de la Lukoil că ar putea foarte bine să îşi abandoneze afacerile din România. Un abandon ar fi însemnat, însă, o renunţare la un teren deja cucerit, pe plan economic, iar acest lucru nu era în planurile Kremlinului.

Prima tentativă de limitare a puterii Lukoil a fost chiar înaintea campaniei pentru alegerile prezidenţiale, când procurorii ploieşteni au pus sechestru pe conturile Lukoil, în cadrul unei ofensive curajoase împotriva colosului rusesc. A urmat, însă, intervenţia premierului Ponta, iar sechestrul a fost ridicat, această ezitare fiind, probabil, şi motivul pentru care vremelnicul nostru premier actual a pierdut alegerile. Nu la fel de laş s-a dovedit a fi, atunci, preşedintele Băsescu, cel care a propus, de altfel, zilele trecute, în mod sigur tot la indicaţiile cuiva, trecerea la un nou nivel în războiul nevăzut care se dă deja pe teritoriul României: trecerea companiei ruseşti în patrimoniul statului român, în contul datoriilor. Ideea nu este rea, pentru că statul nu are nici o şansă de a recupera vreodată miliardele de euro furate, prejudiciul fiind, cel mai probabil, mult mai mare decât cel estimat de procurori, dacă
luăm în considerare şi contractele dubioase ale Lukoil cu anumite firme.
Interesant este, însă, că românii pot fi lăsaţi din nou singuri în faţa taifunului pe care îl va isca acest proces de la Kremlin, pentru că este greu de crezut că o companie cu o asemenea importanţă strategică, cum este Gazprom, nu este controlată într-un fel de Vladimir Putin.

Asistăm acum, uimiţi, la nişte acţiuni care par în totală contradicţie cu manevrele justiţiei române, şi anume la faptul că Telekom România, de exemplu, controlată de nemţi îşi vinde „la pachet” zeci de clădiri situate în centrul marilor oraşe, dar, surpriză: vrea un singur cumpărător pentru toate, care va apărea sigur din joben, la timpul potrivit.  În loc să ne acopere „spatele”, aşa cum ar fi fost normal, în urma unei acţiuni de inspiraţie americană, Germania dă semne că ar da bir cu fugiţii din regiune, ceea ce ne duce cu gândul la o fostă „prietenie” dintre Stalin şi Hitler, care a dus, acum câţiva zeci de ani, la escaladarea unui alt război. Să se contureze, oare, o altă hartă, a Europei Dezbinate, una care să nu includă, de exemplu, Germania? Şi să fie, oare, Vladimir Putin artizanul dezbinării, pentru ca, mai apoi, tot el să devină cuceritorul?

Oricum ar fi, războiul în care România a fost aruncată deja nu va face altceva decât să redeseneze, în primă fază, harta politică locală, urmând să fie, în cel mai bun caz, traşi pe linie moartă, mai întâi politicienii care erau, pe vremuri, sponsorizaţi de firmele care lucrau pentru Lukoil. Nu apar, însă, la orizont, mult-aşteptaţii investitori strategici ai noilor „aliaţi” ai României, ceea ce ne îngrijorează, pentru că, din experienţa istoriei, aflăm de fiecare dată că am fost lăsaţi singuri, în faţa năvălitorilor de toate neamurile, de aliaţii de până atunci. Pare, acum, că un arhitect nevăzut şi-a pus în minte să redeseneze şi harta lumii, cu începere din Turcia şi Siria, iar România este, din nou, la răscrucea vânturilor turbate.u

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.