Home Actualitate Româncă însărcinată, violată de doi militari americani, în Italia

Româncă însărcinată, violată de doi militari americani, în Italia

by Ioana Popescu

Doi militari americani staţionaţi la o bază din nordul Italiei sunt acuzaţi de violarea unei românce prezentată drept prostituată. Cazul duce la tensiuni diplomatice între Roma şi Washington, în contextul în care justiţia americană solicită repatrierea celor doi, scrie Il Giornale di Vicenza.

Cei doi militari americani – Gray Gerelle Lamarcus şi Edil Mc Cough (amândoi în vârstă de 21 de ani) – sunt staţionaţi la baza militară Del Din, situată în apropierea oraşului Vicenza (regiunea Veneto, nordul Italiei), scrie Mediafax.

Cei doi militari americani sunt acuzaţi de tâlhărirea, lovirea şi violarea unei românce în vârstă de 24 de ani, care era însărcinată în şase luni, în oraşul Vicenza.

Din cauza agresiunii, românca, prezentată drept prostituată, riscă să piardă sarcina şi este internată într-un spital din San Bortolo, în apropiere de Vicenza.

Potrivit presei italiene, Statele Unite solicită repatrierea celor doi militari americani pentru a fi judecaţi de o instanţă americană.

Primarul din Vicenza, Achille Variati, i-a cerut ministrului italian al Justiţiei, Andrea Orlando, să intervină pentru a opri extrădarea celor doi militari în Statele Unite.

„Îi cerem în mod preventiv ministrului Justiţiei să respingă o eventuală renunţare la jurisdicţia italiană”, a scris primarul din Vicenza, amintind că unul dintre suspecţi a fost acuzat şi de violarea unei minore italience.

 

 

You may also like

2 comments

diaconul Eusebiu 24 iulie 2014 - 13:49

Uraaaaaa, trăiască americanii!

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.