Home Actualitate REVOLTĂTOR. ISU a trimis la Parchet doar câteva cadre din interiorul clubului Colectiv, nu și filmările cu dovezile haosului

REVOLTĂTOR. ISU a trimis la Parchet doar câteva cadre din interiorul clubului Colectiv, nu și filmările cu dovezile haosului

by George Avram
Reprezentanții ISU au mințit încă de la început când au spus că nu știau despre existența clubului. O spune Costin Mincu, unul dintre patronii clubului Colectiv. El susține că planul de evacuare fusese făcut de inspectorii ISU, aceiași care făcuseră mai multe controale în club. Declarația vine după ce Libertate a publicat imagini din noaptea tragediei, ținute la sertar de către ISU timp de 4 ani. Filmarea arată modul haotic în care au intervenit autoritățile și nepăsarea acestora.

 

„Prima dată și prima dată când această instituție minte este când spune într-un document oficial că nu știe de noi. După ce află de aceste controale, va rog să remarcați că instituția se delimitează de cei doi ofițeri care ne-au controlat, spunând că dânșii au fost acolo, nu știu cum să vă spun, de capul lor. Doar că dânșii nu ne-au controlat doar pe noi, au controlat toată platforma Pionierul. Dânșii nu au venit doar o dată, au fost de cinci ori în control în clubul Colectiv”, a spus Costin Mincu, pentru Digi24.

 

Cei doi foști pompieri dați afară din ISU București-Ilfov sunt trimiși în judecată în același dosar în care sunt inculpați și patronii clubului Colectiv.

 

„Dânșii au pretins să facem un contract cu o firmă la care dl. inspector lucra. Adică este momentul în care funcționarul public care te controlează îți cere să faci un contract comercial legal cu o firmă la care același domn este prestator de servicii. Aș vrea să-l întrebați pe dl. Arafat dacă dânsul poate să-mi explice cum poate să funcționeze după aceste criterii instituția dânsului?”, a adăugat patronul clubului Colectiv.

 

ISU a trimis la Parchet doar câteva cadre din interiorul clubului Colectiv. Șefii ISU ar putea fi audiați
Parchetul General a anunțat joi că nu a avut la dosarul Colectiv filmulețul legat de intervenția de la locul tragediei și nici nu știa despre existența acestuia. Procurorii mai spun că au cerut Inspectoratului pentru Situații de Urgență aceste înregistrări, pentru a fi incluse în dosarul care vizează modul în care au intervenit autoritățile.
În această situație, este posibil ca cei trei șefi ai ISU București să fie chemați la audieri de către procurori în dosarul pe care ei l-au deschis în 2016, în care se fac cercetări cu privire la intervenția din seara tragediei.

După publicarea imaginilor din noaptea incendiului din 30 octombrie 2015, în urma căruia și-au pierdut viața 64 de oameni, trei dintre șefii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au ieșit într-o conferință de presă în care au susținut că nu au ascuns filmarea, dar că nu au furnizat-o organelor abilitate pentru că nu le-a fost cerută. ”Nu dăm niciodată, din oficiu, imagini care pot avea impact emoțional major asupra populației. Nu am făcut asta niciodată. Nu am ordonat nimănui (ascunderea lor), vor fi puse la dispoziția oricărei instituții care solicită acest lucru, ele nefiind în niciun fel viciate”, a afirmat colonelul Cristian Radu, prim-adjunct al inspectorului general, adăugând că ”nu difuzăm imagini pentru vizualizări”.

Președintele Asociației Colectiv, Eugen Iancu, tatăl unuia dintre tinerii morți în Colectiv, a avut o concluzie, la finalul zilei de joi: „Un număr de 5 ofițeri de grad superior din Inspectoratul de Urgență au văzut filmările din noaptea Colectiv și le-au ascuns superiorilor ierarhici dar și organelor de control. Ei au anunțat că nu își vor da demisia. Ce face șeful mințit? Ce fac procurorii?”.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.