Remus Borza, președintele Grupului Polisano, este vedeta ultimelor zile, atacând în dreapta și în stânga. Misterul acestor atacuri brușce, venite tocmai din partea unui personaj controverstat, s-a risipit ieri când acesta a anunțat că s-a înscris în ALDE și vrea pe liste, în județul Sibiu.

”Pe surse apar în patru județe pe liste. În realitate, nu s-a decis nimic. Evident că m-ar încânta să candidez într-un județ din Ardeal, cu atât mai mult în județul Sibiu, de care sunt foarte legat”, a declarat Remus Borza pentru Turnul Sfatului.

Acesta a anunțat ieri că s-a înscris în ALDE după ce a fost contactat de copreședinții formațiunii, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin.

“În 20 de ani, am fost contactat de trei oameni, Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Constantin și Daniel Chițoiu și mi-au făcut această propunere. Nu vreau să fiu ipocrit, m-am gândit și acum 4 ani și acum 8 ani dacă e cazul să intru în politică și mi-am spus mereu că trebuie să mai aștept pentru a avea un portofoliu, un statut social. (…) De ce ALDE? Mi-au oferit această șansă, PNL și PSD nu au înțeles că este nevoie de o înnoire a clasei politice, există acolo un talibanism, o gerontocrație care nu acceptă ideea de reformă internă”, a spus Borza, citat de Agerpres.

foto – sibiu100.ro

 

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.