Săptămâna trecută, administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza a făcut o vizită la Râmnicu Vâlcea, unde s-a întâlnit cu peste 300 de salariaţi ai Hidroelectrica, dar şi cu sindicatele care-i reprezintă. Alături de Remus Borza s-au aflat şi administratorul special Gabriel Dumitraşcu, directorul general Ovidiu Agliceru, dar şi directorul Hidroelectrica Vâlcea, Constantin Târş. Borza i-a ţinut cu sufletul la gură pe toţi cei prezenţi prin discursul dur, pe alocuri ironic, pe care l-a ţinut la adresa angajaţilor. Administratorul judiciar le-a explicat evoluţia societăţii de când a preluat-o în administrare, din iunie 2012, a dat vina pe managementul defectuos şi pe „băieţii deştepţi”, pentru că a fost nevoit să taie în carne vie, prin disponibilizarea a peste 1.700 de angajaţi, dintre care 60 de la Vâlcea: „La Hidroelectrica au fost 500 de lipitori. Şi aici, la Vâlcea, au fost diferite contracte cu
dedicaţie, prietenii între directori cu diferite firme de la nivel local. Au fost multe probleme, cauza fiind managementul defectuos, anomalii care au dus la situaţia dramatică în care se afla Hidroelectrica, în iunie 2012. Astăzi este o altă companie, cea mai profitabilă din România. Ca să ajungem aici ne-a costat destul de mult, chiar şi costuri sociale, pentru că, trebuie să recunoaştem, din Hidroelectrica au plecat cam 1700 de salariaţi, de la 5.329 de salariaţi, cât avea în iunie 2012, la 3.600, cât are acum”.

Remus Borza: „Hidroelectrica a fost vaca de muls pentru toţi şmecherii, din Bucureşti, din Slatina sau Vâlcea”

Remus Borza le-a explicat salariaţilor că, dacă, până în 2012, la Hidroelectrica erau angajate rude, prieteni, amante ale politicienilor sau „băieţilor deştepţi”, şmecheria s-a terminat. Borza un a negat nici faptul că disponibilizările vor continua: „În perioada 2013-2015 s-au renegociat peste 500 de contracte care erau împovărătoare, cu preţuri de la 3 până la 18% mai mare decât media pieţei, iar în toate acele contracte Hidroelectrica pierdea. Hidroelectrica a fost vaca de muls pentru toţi şmecherii, din Bucureşti, din Slatina, Vâlcea, sau de oriunde din ţară sau din afara ţării. Din 2012 s-a cam terminat cu şmecheria la Hidroelectrica. Un spun că în totalitate, dar s-a redus considerabil. În această perioada s-au făcut eforturi la nivelul managementului, de a restructura posturile. (…) Sigur că au plecat oameni şi vor mai pleca, dar am încercat să plece oameni care niciodată un trebuiau să fie în
Hidroelectrica. S-au trimis preavize prin ţară, vor mai pleca alte 117 persoane”, a argumentat Borza.

Au fost promise majorări salariale de 6%

Remus Borza a continuat, în discursul său, cu precizări în ceea ce priveşte salariile angajaţilor Hidroelectrica, care, în opinia sa, sunt cu mult mai mari decât în sănătate sau învăţământ. După ce a dat cu angajaţii din exploatare de pământ, criticându-i că „nu le-a plăcut cartea”, deoarece unii au absolvit „facultăţi – fantomă”, Borza a revenit la sentimente mai bune şi le-a promis angajaţilor majorări salariale de până la 6% în 2015-2016: „Creşterea profitului companiei se regăseşte şi în buzunarul fiecărui salariat. În ultimii trei ani, veniturile salariaţilor s-au apreciat cu peste 1000 de lei. În 2012, câştigul mediu brut per salariat era de 5181 de lei, iar în 2016, câştigul mediu brut este de 6.114 lei. Văd că este multă ipocrizie, dar să o lămurim: aţi fi tentaţi să vă ridicaţi şi să îmi arătaţi fluturaşul, pe care scrie că aveţi doar 2.000 de lei salariu de încadrare,
salariu de bază care este adiţionat în continuare cu 67 de prime, adaosuri, bonificaţii sau indemnizaţii. Pe acelea le uitaţi, nu? Şi acelea sunt venituri impozabile, şi toate se duc în câştigul salarial. Dacă vă este atât de greu şi nu mai suportaţi prigoana, şi sunteţi atât de prost plătiţi fraţilor, am deschis acum două luni o listă de plecări voluntare, pe care nu prea v-aţi înghesuit. Au fost doar 65 de persoane înscrise, dar lista este deschisă în continuare. Nimeni un este ţinut iobag la Hidroelectrica, fiecare are libertatea să plece la mai bine, dar uitaţi-vă şi în alte domenii, nu mai vorbesc de învăţământ şi sănătate, pentru că sunteţi mult mai bine plătiţi”, a mai spus Borza.

Sindicatele, găsite vinovate de discrepanţele salariale

Administratorul judiciar le-a precizat angajaţilor că vinovat pentru diferenţele salariale între personalul TESA şi cel din exploatare este sindicatul, prin faptul că nu a dorit să schimbe formula de remunerare a personalului: „Toţi vreţi majorări salariale, dar arătaţi-mi încă o firmă din România care, în 2015-2016, a acordat o majorare salarială de 6%. Noi încercăm să promovăm prin hotărâre de guvern bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2015, care, în forma asumată şi propusă de cei doi administratori, se loveşte de rezistenţa ministerului de Finanţe, care refuză să promoveze un astfel de buget, care prevede o creştere salarială de 6% pe an, câtă vreme în Legea bugetului de stat creşterea maximă într-un an este de 2,2% în 2015 şi 1,8% în 2016. Noi nu vom ceda şi, dacă se va întâmpla să pierdem lupta vom găsi formule interne, cum este stipulat şi în contractul colectiv de muncă, să se
regăsească tot în buzunarul Dumneavoastră, sub o altă formă. În legătură cu ce se promite, să ştiţi că administraţia a fost întotdeauna parolistă în relaţia cu salariaţii Hidroelectrica, şi a dat ceea ce a promis. Primele de vacanţă se vor da şi anul acesta. Trebuie să recunoaştem că, în Hidroelectrica, oamenii sunt bine plătiţi. Nu este vina noastră, a administraţiei, că există aceste discrepanţe între TESA şi exploatare. Noi am propus prietenului nostru de dialog social, sindicatul, schimbarea formulei de remunerare a personalului. Sperăm ca, pe viitor, pe lângă acea mărire salarială, de 6%, să reuşim să modificăm şi legea salarizării. Tragem nădejde că vor veni şi la ei, acum, cu ocazia alegerilor, nişte oameni mai deschişi la minte, mai puţin conservatori şi mai puţin vânduţi unor interese, altele decât interesele companiei”, a conchis administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus
Borza, la Râmnicu Vâlcea.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.