Expres Magazin

Nu-L vrem pe Dumnezeu aşa cum este. Ne inventam dumnezeul care ne place

Articol de: Roberta Ogaru

Dumnezeu nu poate fi cine vrem noi. El este cine este. El ni s-a aratat asa cum este. Numai că nouă nu ne place de El aşa. Îl vrem cum vrem noi. Ni se pare că ne interzice să mâncăm, să bem, să ne distrăm. Dumnezeul creştin este emblema prohibiţiei, iar avatarul este biserica. Dumnezeu ne incomodează. Şi atunci, ce facem? Negăm biserica şi ne inventăm propriul Dumnezeu. Un Dumnezeu inventat de raţiune. O raţiune deformată, invalidă, oarbă, surdă şi schilodită duhovniceşte.

Când omul vrea să-l înţeleagă pe Dumnezeu doar cu raţiunea, eşuează. Eşuează în erezii, în false credinţe, false religii şi în...în singurătate, în acel gol sufletesc pe care nu-l poate umple nimic. Eşuează într-un dumnezeu fără glas, un dumnezeu care nu răspunde, un dumnezeu rece, îndepărtat, inaccesibil. Iar acest dumnezeu este de fapt un zeu păgân. Dacă înainte idolii păgâni erau inventaţi pentru comunităţi întregi, azi, fiecare are dumnezeul lui.

Dar Dumnezeu s-a făcut cunoscut oamenilor. Cum? Mai întâi prin profeţi pentru ca apoi să apară în persoană: Iisus Hristos. Acesta este Dumnezeu. Dumnezeul creştin este iubire. Dumnezeu este iubire până într-acolo încât s-a jertfit pentru om pe cruce. Oare poţi vorbi despre Dumnezeu că este iubire fără să nu fi avut loc răstignirea şi învierea? Atunci iubirea lui Dumnezeu ar fi ceva abstract. De neînţeles. Dar cui îi pasă că Dumnezeu este iubire? În lumea în care trăim, iubirea a ajuns doar un produs de vânzare: un cântec, un film, un roman, o show tv. Ce semnificaţie mai are pentru noi, aşa-nimiţi creştini, numele de Iisus Hristos? Aproape nimic. Mergem mecanic la biserică de Crăciun şi de Paşte. Şi atât. Însă numele de Victoria Beckham ne spune mai multe. Ştim mai multe despre Madonna, decât ştim despre Hristos.

În creştinism, cunoaşterea lui Dumnezeu este posibilă în trei moduri complementare: raţional, numită cunoaştere catafatică, apofatic, care presupune o cunoaştere directă a lui Dumnezeu, o întâlnire tainică şi de nedescris cu infinitatea lui Dumnezeu şi o cunoaştere accesibilă credincioşilor creştini practicanţi, cunoaşterea din împrejurările vieţii. Cunoaşterea apofatică este cunoaşterea adevărată a lui Dumnezeu, dar care se sprijină şi pe celelalte două. Una este să ştii raţional că Dumnezeu este iubire şi altceva este să te întâlneşti cu Dumnezeu care este iubire în mod direct. Dar la acest tip de cunoaştere nu pot ajunge oamenii care sunt înrobiţi de plăcerile lumeşti. Doar sufletele curate de orice întinăciune.

Astăzi, nu ştim nici raţional prea multe despre Dumnezeu, nu practicăm ortodoxia, ca să învăţăm din împrejurările vieţii, şi suntem înrobiţi de plăcerile trupului şi deci ne este imposibil să-l cunoaştem apofatic pe Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi cunoscut într-o stare de indiferenţă. Dumnezeu poate fi cunoscut prin rugăciune. Iar, în creştinism, cunoaşterea de Dumnezeu ajunge până la unirea cu Dumnezeu. O caricatură pe care am vazut-o cu ani în urmă ilustrează foarte frumos situaţia, poate doar puţin mai exagerat: în Vama Veche, un grup de tineri, aflaţi în zorii zilei pe plajă, după o noapte plină de alcool şi discuţii aşa-zis filosofice, stau întinşi pe plajă şi o voce încă îmbibată de aburii alcoolului şi fumului de ţigară spune: „Şi după ce l-am înţeles pe Dumnezeu...”. Întâi să-l acceptăm pe Dumnezu aşa cum este, nu aşa cum vrem noi şi apoi să începem să-l cunoaştem: raţional, din evenimentele zilnice şi din întâlnirea directă cu El în rugăciune.

Cum poate omul să-l cunoască pe Dumnezeu când este în păcat? Nu poate. Ajunge cel mult până la nivelul de definire a lui Dumnezeu ca şi creator. Atât. O observaţie primitivă. Pentru că ne place un Dumnezeu care ne lasă să facem ce vrem, care ne permite aproape orice, cu scuza că „suntem oameni” şi că „aşa a lăsat Dumnezeu”.

Dar acesta este dumnezeul inventat de oameni. Un dumnezeu comercial, un produs bun de vânzare, pentru cei care caută să împace chemarea pentru plăcerile trupului cât de cât cu datoriile spirituale. Ce nu ştiu ei? Dumnezeu nu interzice. Dumnezeul creştin spune doar: iubeşte! Iubind începi să respecţi toate însoţitoarele iubirii: blândeţea, smerenia, curăţia trupului, înfrânarea. Deci, mai întâi, străduieşte-te să iubeşti

• 9826 afişări
• 9 comentarii

Luni 18 octombrie 2010, ora 08:33

Share

Comentariile voastre

Până acum au comentat 9 vizitatori. Comenteaza si tu!