Breaking news:

Despre Sfânta Parascheva, sărbătorită pe 14 octombrie

Generalizarea cultului Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă de către membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955.

 

Sfânta Parascheva este cea mai cunoscută dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află în ţara noastră.

În anul 1955, a fost stabilită şi data de prăznuire a Sfintei Parascheva, pe 14 octombrie.

Cuvioasa Parascheva s-a născut în localitatea Epivat, Tracia, în prima jumătate a secolului al XI-lea. A părăsit de tânără casa părintească, intrând în monahism la o mănâstire din apropierea Constantinopolului. De aici a ajuns la Ierusalim, apoi în pustiul Iordanului, într-o mănâstire de maici. Aici a rămas până la vârsta de 25 de ani. Revine în satul său natal, Epivat, unde va mai trăit încă doi ani.

Adormită întru Domnul la numai 27 de ani, Cuvioasa Parascheva a fost înmormântată în părţile ei natale. Dupa o vreme, în urma unei minunate vedenii, moaştele i-au fost aduse în Biserica Sfinţii Apostoli din Kallicrateia. În anul 1238, la cererea lui Ioan Asan II, moaştele au fost aduse la Tirnovo, unde Imperiul romano-bulgar al Asanestilor îşi avea capitala şi reşedinţa patriarhală. Când sultanul Baiazid a cucerit cetatea Tirnovei, în anul 1393, moaştele au fost duse la Vidin, unde au stat 5 ani.

Vineri, 14 octombrie 2011


Share

  • Facebook
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Digg
  • TwitThis
  • Mixx
  • Technorati
  • NewsVine
  • Reddit
  • Google
  • LinkedIn
  • YahooMyWeb
  • E-mail this story to a friend!

Comentariile voastre

Până acum au comentat 4 vizitatori. Comenteaza si tu!

Nume si prenume:

Comentariu:

Trimite comentariul tău

rKhdCAAaXPRK : r6uZd6 , [url=http://dxelwvcmnuki.com/]dxelwvcmnuki[/url], [link=http://sebgdwyesepn.com/]sebgdwyesepn[/link], http://vrxwdhgyvdhh.com/

moumQSMVzH : fkz1bY patmrnctmlzl

uxuZZqhuWcAdzGKRQ : What's it take to become a suimble expounder of prose like yourself?

andreea-bianca : este foarte frumos si interesant din puctul meu de vedere

Sfatul medicului

Ioana Popescu

Ioana Popescu

Fumatul afectează memoria încă din tinereţe

Cei care fumează uită, zi de zi, aproximativ o treime din informaţie, comparativ cu cei care nu fumează. Vestea bună este că renuţarea la fumat restabileşte capacitatea persoanelor de a-şi reaminti informaţiile, readucând-o la aproape acelaşi nivel ca şi la nefumători.

Opinii

Oana Stănciulescu

Oana Stănciulescu

Ungureanu vinde România la secret

Unul pleacă, altul vine.....se spune despre cel care a venit că ar fi fost impus de o mare putere. Că ar fi fost condiţia susţinerii în continuare a Marelui Şef de trib de către Marele Licurici. Că tânărul utecist ar fi fost demult pregătit pentru a conduce România ... Se vede treaba că numai noi nu am fost pregătiţi ... cetăţenii ăştia din ce în ce mai deznădăjduiţi şi mai sărăciţi....Probabil aşa  şi trebuie să rămânem. ...Vi se pare plauzibil acest scenariu?

Sorin Roşca Stănescu

Sorin Roşca Stănescu

Eşecul răsunător al Elenei Udrea

Elena Udrea se prăbuşeşte. De la mare înălţime. Practic, de pe cea mai înaltă treaptă politică. E adevărat, nu ajunsese nici preşedinte PDL şi nici premier al României. Dar la Guvern era la butoane. La butoanele cu miliarde. Iar politic, ea repartiza favoriţilor banii şi, ca atare, îi putea dirija şi tot ea era cordonul ombilical dintre partid şi Preşedinte. Boc rămăsese doar o perdea de fum. Iar acum, bomboana pe coliva Elenei Udrea a pus-o chiar marea ei cucerire, primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone. Cum a fost posibil?

Sorin Roşca Stănescu

Sorin Roşca Stănescu

Greva frustraţilor şi chiulul păpuşarilor

În curând vor fi 30 de zile de grevă parlamentară. O grevă a opoziţiei frustrate. O procedură legală dar excepţională. Rarisimă în lume. Un protest extrem, iniţiat de USL. Care se suprapune unor demonstraţii cetăţeneşti maraton, care şi ele însumează, în curând, 50 de zile. Pe de altă parte, şi puterea va aniversa, peste câteva luni, 4 ani de chiul. Puterea din Parlament.

Blogul zilei

www.ciutacu.ro:Să vină luna de pe cer! Ca la mama acasă

În timp ce Sinaia, oraşul meu natal, trăieşte şi există într-un plan perfect paralel cu al meu, Craiova, oraşul unde soţia mea a făcut liceul, numai luna de pe cer nu mi-a pus-o la dispoziţie; fiindcă nu i-am cerut-o. În vreme cu cunoscuţii mei iau act – uneori, din ce în ce mai rar – că am trecut pe acasă, oameni pe care i-am văzut prima oară-n viaţă s-au dat peste cap ca echipa A3 (şi am fost vreo 25!) să se simtă ca acasă. Şi aşa a fost!

Film

Johnny English... se întoarce!

Johnny English... se întoarce!

Rowan Atkinson revine în rolul celui mai simpatic agent secret, în cea mai noua comedie cu spioni, "Johnny English... se întoarce!". Spionul aflat în slujba Majestăţii Sale are o nouă misiune: trebuie să oprească un grup internaţional de asasini înainte ca aceştia să ucidă unul din liderii mondiali, declanşând astfel haos la nivel global. Astfel, Johnny English, împreună cu agenta MI-7, Pamela Head (Gillian Anderson) vor încerca să deconspire o reţea de terorişti cu legături în CIA şi KGB, asta înainte de conferinţa de presă a şefilor de state.