Home international Referendum DECISIV în Italia. Ce vrea premierul Renzi

Referendum DECISIV în Italia. Ce vrea premierul Renzi

by George Avram

REFERENDUM ITALIA. Peste 50 de milioane de italieni sunt chemați duminică la urne pentru a vota referendumul privind reformele constituționale propuse de premierul Matteo Renzi, care dorește sporirea puterilor guvernului în detrimentul Senatului. Pot sa voteze și cei patru milioane de italieni care trăiesc în străinătate și care pot vota prin poștă.

Nu există un prag minim privind participarea la vot pentru ca referendumul să poată fi validat. Numărarea voturilor va începe imediat, iar rezultatele ar urma să fie anunțate luni dimineață, potrivit DPA, scrie dcnews.

Votul este și un referendum de facto asupra prim-ministrului Renzi, care a promis să demisioneze în cazul în care italienii se pronunță împotriva reformelor sale constituționale.

Renzi susține că reformele sale vor debloca procesul de luare a deciziilor și vor duce la o guvernare mai bună în Italia, o țară care, din 1946, a avut 63 de guverne și 27 de prim-miniștri. Cei care sunt împotriva reformei constituționale spun că se tem că guvernul va deveni prea puternic, în timp ce ceilalți sunt de acord cu ideea reformelor, dar cred că sunt prost puse în practică. Renzi este practic singurul lider politic în favoarea reformelor constituționale.

DPA amintește că Renzi a bătut țara în lung și-n lat și și-a înmulțit aparițiile televizate pentru a câștiga sprijin pentru reformele sale. Astfel că ziarul Corriere della Sera l-a ironizat într-o caricatură recentă în care un tată spune „Ține minte, fiule, Dumnezeu este peste tot”. La care fiul răspunde: „La fel ca Renzi!”

 

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.