Unul dintre directorii din cadrul CFR trimiși vineri în judecată de procurorii DNA într-un dosar de corupție, Teodor Alexandru Gavriș, a amenințat-o pe una dintre angajatele CFR care se opuneau inițiativelor reprezentanților SC Remarul 16 Februarie SA, controlată de omul de afaceri Călin Mitică, spunându-i acesteia că „o calcă în picioare”, se arată în rechizitoriul DNA, potrivit evz.ro.

Conform sursei citate, Dorina Felicia Leoveanu, șef al Serviciului Recepție Material Rulant Cluj din cadrul SNTFC CFR Călători SA, le-a declarat procurorilor că Teodor Alexandru Gavriș, șef Serviciu Automotoare și, ulterior, șeful Direcției tracțiune în cadrul CFR Călători SA, a supus-o unor presiuni, după ce aceasta, în încercarea de a-și îndeplini corect sarcinile de serviciu, a afectat activitatea unei societăți comerciale controlată de omul de afaceri Călin Mitică, respectiv SC Remarul 16 Februarie SA.

„Presiuni similare asupra mea au fost exercitate și de către Gavriș Teodor Alexandru, în perioada mai — iunie 2014, aferent contractului de revizie R7 la automotoarele Desiro SR 20 D, reparații grup Power pack. Am solicitat, în scris, clarificări la conducerea SNTFC CFR Călători București, dacă trebuie înlocuite sau reparate piesele la instalația de răcire. La câteva zile, am fost sunată la telefon de către Gavriș Teodor Alexandru și, pe un ton ridicat, mi-a reproșat că de ce am trimis solicitarea, fără să-l consult anterior… I-am comunicat că vreau să-mi respect sarcinile de serviciu, context în care acesta mi-a interzis să mai am astfel de inițiative în viitor”, se arată în declarația Feliciei Leoveanu cuprinsă în rechizitoriu.

De altfel, reprezentanții SC Remarul 16 Februarie SA au fost nemulțumiți cu privire la faptul că martora Leoveanu Dorina Felicia a dorit să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corect. Din probele aflate la dosar rezultă că aceasta a sesizat mai multe neconformități legate de activitatea SC Remarul 16 Februarie SA, iar demersurile ei au întârziat facturarea lucrărilor, arată Agerpres.

Concret, aceasta a formulat o observație scrisă, fiind nemulțumită de faptul că, în vederea finalizării lucrărilor la un set de Power-Pack-uri, reprezentanții SC Remarul SA au „împrumutat”, fără încheierea unor acte, pompe hidraulice de la Depoul de Călători Cluj. Astfel, Dorina Felicia Leoveanu a pretins ca Dumitru Bărbăcuți, director general al acestei societăți, să se angajeze în scris, că în termen de 5 zile, va înapoia depoului de călători alte pompe similare, fapt care a stârnit nemulțumirea vehementă a lui Bărbăcuți, care pretindea ca pompele hidraulice să-i fie lăsate „pe încredere”.

Gavriș și o altă persoană i-au cerut Dorinei Felicia Leoveanu să nu se mai opună inițiativelor SC Remarul 16 Februarie SA, femeia fiind chiar amenințată de Gavriș, după cum reiese dintr-o discuție purtată între cei doi la data de 30 iulie 2014. Înainte ca Dorina să răspundă, Gavriș Teodor Alexandru spune: „Băi Dorina, nu te supăra, te rog eu frumos, Bă, zic: te calc în picioare, fii atentă. Mamă, da i-am zis: Fii atent, dacă mai faci o dată așa lui …”

Dorina: Alo?
Gavriș: Da, șefa! Săru-mâna.
Dorina: Bună. Iar sunt întoarsă pe dos.
Gavriș: Dar ce-ai pățit dragă, ce s-a mai întâmplat?
Dorina: Nu știți?
Gavriș: Nu știu, zi la ce te referi.
Dorina: Păi, iară cu grupurile astea de răcire…
Gavriș: Ce-i cu ele?
Dorina: O luat ce o luat de pe la depou…
Gavriș: Ce-au luat mă?
Dorina: Inițial mi-a zis că le pun aici pe un Desiro la Cluj și fac probă așa și săptămâna viitoare fac schimbul… și acuma îmi spun că le duc la București. Eu pe asta nu mai pot să fiu sigură, ce zic ei.
Gavriș: Păi, tu fată, sunteți acolo, eu inițial am spus să vină la Depoul București Călători, ca să le monteze pe astea.
Dorina: Îhî, da.
Gavriș: Ai înțeles? După aceea mi-au spus că tu ai vrea să fie la Cluj, că nu ai chef să te deplasezi. Și zic: faceți cum vreți, chiar nu mă interesează. Ei au nevoie și la Cluj și la …(neinteligibil — n.n.)…
Dorina: Nu era vorba de cheful de deplasare, era vorba… problema care îi arde pe ei, cu pompele hidrostatice.
Gavriș: Care e problema cu pompa hidrostatică? Că nu știu, uite asta nu știu problema asta.
Dorina: Ălea două pe care le-au luat de la depoul …
Gavriș: Habar n-am, de la care depou le-au luat?
Dorina: De la depoul Cluj, le vin pe marți, pe miercuri și atunci își iau angajamentul că le schimbă. Domle, atunci le facem la Cluj probă, le ținem sub urmărire și vedem când schimbați pompele hidrostatice.
Gavriș: Draga mea, astea sunt chestii noi, care eu nu le cunosc, ai înțeles? Ce aveți voi acolo, ce s-a întâmplat acolo.
Dorina: Că le trimit la București și …
Gavriș: Chiar nu mă interesează. Să vină cu ele la București, echipate complet. Chiar nu știu, tu știi  ce este acolo. Chiar nu știu, în afară de faptul că trebuie să vină acela …(neinteligibil — n.n.)… la Cluj așa, chiar nu am nicio durere. Hotărâți-vă și acolo să vină. Iar dacă e vreo problemă de recepție a lor, chiar te rog frumos…
Dorina: Eu le fac observație.
(convorbirea se întrerupe)…

„Dintr-o multitudine de convorbiri și comunicări telefonice interceptate în cauză, rezultă faptul că SC Remarul 16 Februarie SA este lipsită de disponibilități financiare, neavând bani să plătească lucrările efectuate, pentru revizia R7, de către SC Service Faur SRL și SC RMB Interauto SRL, decât în măsura în care reușește să factureze și să încaseze de la SNTFC CFR Călători SA contravaloarea lucrărilor de revizie R7. Practic, SC Remarul 16 Februarie SA realizează revizia R7, prin externalizarea acestor lucrări de reparații și recondiționări, către alți operatori economici privați, pe care îi plătește chiar din banii încasați de la beneficiar pentru revizia R7. În acest caz, SC Remarul 16 Februarie SA acționează ca un simplu intermediar, care reușește să încaseze sume mari de bani, fără să fi avut vreodată capacitate reală proprie de a executa lucrările atribuite”, spun procurorii.

 

Acuzațiile DNA

Procurorii DNA — Serviciul Teritorial Cluj l-au trimis în judecată pe Călin Mitică, om de afaceri care controlează companiile Transferoviar SA și Remarul 16 Februarie SA, acuzat de dare de mită, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu și complicitate la cumpărare de influență.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.